Tânăra sportivă a pozat cu sânii şi posteriorul la vedere în toată splendoarea.
(CLICK PE POZE, SUS IN GALERIE FOTO, PENTRU A VEDEA IMAGINILE)
Fosta gimnastă, Andreea Simion, în vârstă de 22 de ani, a pozat topless pentru o agenţie specializată în promovarea fotomodelelor. Mai mult, ea a fost numită ”modelul lunii” de reprezentanţii companiei. După această sesiune foto, Andreea a primit numele de scenă ”Ela Savana”.
Andreea nu este însă prima gimastă care îţi etalează formele sexy. Lavinia Miloşovici, Corina Ungureanu sau Claudia Presecan au pozat în reviste pentru adulţi, iar despre Floarea Leonida s-a scris că se prostituează în Germania.
În timpul studiilor, fosta gimnastă era foarte conştiincioasă, iar colegii au poreclit-o ”tocilara”. Din acestă cauză, ”Ela” a devenit complexată şi chiar a renunţat la a mai evolua la bârnă sau la sol.
În afara gimnasticii, fata a mai practicat baschet şi volei la nivelul echipelor de juniori ale şcolii. Este îndrăgostită de natură şi a practicat scuba diving în Turcia şi mountain biking în Germania.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Plecată din România, Andreea a ajuns cunoscută după şedinţa foto din savană. Ediţia electronică a cotidianului sportiv ”AS”, din Spania, i-a dedicat un articol amplu.