Gala American Music Awards 2019. Cine a fost marele câștigător

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
25/11/2019, 16:45
Gala American Music Awards 2019. Cine a fost marele câștigător GALERIE FOTO
Ce artiști au plecat acasă cu trofee de la Gala American Music Awards. Sursa foto: theamas.com

Gala American Music Awards 2019 s-a desfășurat în acest weekend la Microsoft Theater din Los Angeles. Evenimentul mult așteptat a fost prezentat de cântăreața Ciara, iar cei mai iubiți artiști ai Statelor Unite ale Americii au fost prezenți la gală fiind nominalizați la diferite categorii.

Taylor Swift a primit cele mai multe trofee la Gala American Music Awards 2019

Gala American Music Awards îi „premiază” în fiecare an pe cei mai iubiți artiști din Statele Unite ale Americii. Fanii sunt cei care își aleg preferații prin intermediul voturilor, iar marea câștigătoare de anul aceasta a plecat acasă cu 6 trofee. Este vorba de îndrăgita cântăreață Taylor Swift care are din acest weekend în palmaresul său 28 de astfel de trofee. Duminica aceasta artista a primit trofeul pentru  „Artist o The Year” și prestigiosul „Artist of The Decade”.

„Orice artist sau oricine din această încăpere își dorește să creeze ceva durabil, indiferent care ar fi domeniul. Acesta este un premiu care celebrează un deceniu de muncă grea și artă și distracție și amintiri, iar tot ceea ce contează pentru mine sunt amintirile pe care le am cu voi, fanii, de-a lungul anilor. Ne-am distrat. Am avut parte de experiențe extraordinare împreună. Fie ca ele să continue. Vă mulțumesc că sunteți motivul pentru care eu sunt pe această scenă din prima zi a carierei mele până în seara aceasta”, a declarat Taylor Swift în momentul în care a urcat pe scenă pentru a primi trofeul Artist of the Decade Award”, scrie infomusic.ro.

Billie Eilish, o altă artistă care a plecat casă cu două trofee

Cântăreața Eillie Eilish a fost și ea preferată de fani. Îndrăgita artista a plecat acasă cu două trofee fiind nominalizată la categoriile New Artist of the Year și Favorite Artist – Alternative Rock. Solista a ținut să le mulțumească fanilor pentru acestea premii, dar și fratelui ei care este și cel mai bun prieten al artistei. BTS și Dan + Shay sunt alți doi artiști care au plecat acasă cu câte 2 trofee.

Nominalizările acestei gale sunt bazate pe aparițiile în Billboard, streaming, albume, vânzări digitale de single-uri, difuzări pe radio, prezența pe rețelele de socializare și turnee. Câștigătorii sunt aleși exclusiv de către fani. Printre artiștii care au fost premiați în timpul acestei gale se numără Shawn Mendes and Camila Cabello, BTS, Khalid, Halsey, Dan + Shay, Cardi B, Bruno Mars sau Beyoncé.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×