Foto. Jurnalistă din TVR, bătută crunt de fostul partener

„La început e haios, atent, vesel, plin de pasiune,  entuziast, doar ochi şi urechi şi promite că aşa va fi mereu. Treptat  îţi câştigă încrederea, îţi află toate slăbiciunile, îţi spune câteva  lucruri care te fac să vrei să îl protejezi, să îi dai putere, să îl  aperi de oamenii răi care i-au distrus speranţa. Într-o zi îl prinzi cu o  minciună. Urmează o criză de nervi pentru că ai aflat minciuna. Pe urmă  vine o promisiune. Promisiunea nu e respectată niciodată. Apare în  schimb amânarea. Apoi agresiunea verbală. Apoi umilirea. Minimizarea –  nu eşti bună de nimic, eşti bătrână, eşti provocatoare, eşti vinovată  pentru nervii mei, tu mă faci să fiu violent.

Te izolează, îţi schimbă  rutina, te controlează, vrea să ştie tot ce mişti. Îţi reproşează că  te-ai schimbat şi că o minciună, o înjurătură, o vânătaie pentru că te-a  strâns mai tare de mâini nu contează. Că azi e o nouă zi şi că nu vezi  asta, că te raportezi doar la “o scăpare”. Te priveşte în ochi şi îţi  spune că el nu e aşa, că el e un om bun, că te iubeşte cum nu credea că  poate iubi. Că nu ştia ce e dragostea până să te întâlnească. Mergi cu  el la terapie. Minte de îngheaţă apele, râde cu gura până la urechi şi  te ţine de mànă demonstrativ în faţa terapeutului. Te doare mâna aia. E  vânătă de sus până jos pentru că aseară a mai avut o criză. Te-a aruncat  de colo colo prin casă. Ai făcut un atac de panică iar el a urlat la  tine că eşti nebună şi îl înnebuneşti şi pe el.

Când a văzut că nu mai  poţi să respiri, că îl implori să te lase să ieşi pe uşa pe care a  încuiat-o şi a băgat cheia în buzunar, că te învineţeşti în timp ce te  strânge de gât, are un moment de mărinimie şi aruncă pe tine, pe jos  unde zaci, apa dintr-un lighean de rufe. Îţi spune “handicapata dracu’  că iei un pumn de pastile şi m-ai înnebunit şi pe mine, uite!” Apoi îţi  spune să te calmezi că e totul ok iar el te iubeşte. Ce naiba, doar ştii  că nu ar fi în stare să te omoare.

Îl părăseşti. Fugi unde vezi cu ochii. Îţi dă miliarde de mesaje. Îţi  spune că se sinucide, că nu poate să trăiască fără tine, că te imploră  să îl ajuţi. Că a fost la medic, că a căpătat un diagnostic, că totul o  să fie bine. Îţi spune cum să îl îmbraci în coşciug. Îţi spune că din  cauza ta o să moară, că fără tine nu poate să trăiască. Îl iubeşti. Ţi-a  făcut rău. Mult rău. Îl iubeşti. Dar nu pe el. Pe cel care ţi-a fost la  început. Pe ăla cald şi bun.

Te imploră să mai stai puţin lângă el. Până trece şi pe hopul următor.

Nu merge la doctor. Nici nu a mers vreodată. A minţit. A cunoscut pe  cineva care, stupoare, te-a diagnosticat tot pe tine. Care i-a spus de  ce boală suferi, i-a arătat nişte cărţi şi i-a deschis ochii. Începe să  te convingă cât de bolnavă eşti şi îţi spune că va sta alături de tine  toată viaţa, până o să îţi fie bine, până se va termina timpul. Îţi dă  şi cu unguent pe vânătăi şi iţi spune să porţi mânecă lungă câteva zile.

Într-o seară trage nişte Ketamină şi i se rupe iar filmul. Intră într-o  stare de letargie iar când îşi revine urlă iar la tine. Încerci să fugi,  să scapi. Te aruncă între scaunele maşinii şi demarează. Apoi frânează,  apoi demarează, apoi frânează. Te aude cum te rostogoleşti printre  scaune şi banchetă. Te aude că icneşti. Ştie că te loveşti la fiecare  frână, la fiecare demaraj. Urlă “acum te potoleşti?”

Scapi, alergi spre cel mai apropiat loc cu oameni. E un spital. Te doare  tot şi urli în tine. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai trăieşti. După o vreme îi dă mesaj prietenei tale “are degetul ăla rupt sau e doar luxat?”

Ultima dată când l-am văzut mi-a spus că a venit să mergem să cumpărăm  un brad. Voia să facem Crăciunul. Mi-a spus că urăşte toate femeile, că  pe mine mă iubeşte, că nu poate să respire fără mine, că sunt regina  lui. Mi-a adus cadouri frumoase şi mi-a spus lucruri pe care orice  femeie vrea să le audă măcar o dată în viaţă. Că totul e un chin fără  mine, că mă iubeşte, iubeşte, iubeşte.

Am spus NU. Între timp vorbisem la poliţie, le povestisem prietenilor  mei, aveam un terapeut, ştiam ce mi se întâmplă şi, mai ales, ştiam ce e  el.

Da. Le-am spus şi prietenilor lui. Care mi-au râs în nas. Care l-au mângâiat pe creştet. Care au tras covorul peste rah.t

Sunt Andra. Am iubit un om care m-a călcat în picioare, care mi-a rupt  sufletul pentru totdeauna, care mi-a spulberat încrederea în oameni,  care m-a dezumanizat, care a încercat să mă omoare. Trupul este încă în viaţă. Sufletul m-a părăsit din decembrie 2017 “, a povestit Andra Gavril pe Facebook.