Cristian Boureanu (42 de ani) şi Laura Dinică (18 ani) nu se feresc să-şi arate dragostea în public chiar dacă pe reţelele de socializare admiratorii acestora nu prea sunt de acord cu diferenţa de vârstă dintre cei doi. Cei doi îndrăgostiţi nu lasă ca cei 24 de ani diferenţă dintre ei să le afecteze modul în care se desfăşoară relaţia, iar Cristian se dovedeşte o fire foarte romantică.
Se spune despre mare că este locul unde anual cele mai multe cupluri se formează şi cele mai multe poveşti de dragoste încep. Chiar dacă sunt împreună de patru luni, Cristian şi Laura, vor să respecte tradiţia şi vor ca marea să le binecuvânteze iubirea. Cei doi au publicat o fotografie joi, 16 aprilie, de pe plaja din Năvodari, în care se sărută pasional, atenţi păziţi de căţelul fotomodelului.
Boureanu şi eleva se iubesc de patru luni
După divorţul de Valentina Pelinel, Cristian Boureanu a avut o perioadă extrem de agitată. În decurs de câteva luni, el a avut numeroase aventuri cu femei frumoase, unele dintre ele cunoscute, altele, anonime, însă la începutul acestui an s-a ”stabilizat” emoţional. Astfel, Boureanu s-a potolit după ce a cunoscut-o pe Laura Dincă, o elevă de 18 ani din Constanţa, care a participat la concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” , de la Kanal D. Sunt de patru luni împreună şi au planuri în doi pentru vara aceasta.
Sursă: www.click.ro
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17