Anamaria Prodan îşi foloseşte experienţa de impresar şi pentru fiica ei cea mare, Rebecca. La 16 ani, adolescenta a ajuns o frumuseţe de fată care, de doi ani, defilează pe podiumuri importante.
Recent, Prodanca a semnat primul contract important din viaţa fetei sale. VEZI FOTO SUS IN GALERIE CLICK PE POZA PENTRU FOTOGRAFII ULUITOARE CU MODELUL REBECCA PRODAN
ULTIMĂ ORĂ!!! Doamne, CE TRAGEDIE!!! Au MURIT AM NDOI!!!
„În sfârşit, după tatonări de 2 ani, de când este ea model, am semnat primul contract profi. Rebecca este modelul agenţiei germane ICAN Model Management, pentru următorii doi ani. Agenţia se ocupă de tot ce înseamnă imaginea ei, alături de mine, bineînţeles, pentru că eu sunt cea care o manageriază din toate punctele de vedere. Dar am hotărât să o dau pe mâna acestor oameni foarte serioşi. Agenţia deja i-a organizat toată agenda, va merge în Los Angeles, la New York şi la Festivalul de Modă de la Berlin”, mărturiseşte Anamaria Prodan.
Imediat după semnarea contractului, fotograful Christian Bohnenkamp a venit din Germania special pentru a-i face nişte poze superbe, în natură, care vor fi cuprinse în bookul de prezentare pentru America.
S-A AFLAT! De ce PLÎNGE ICOANA părintelui Arsenie Boca!!! MIRACOL DESLUSIT!!!
La începutul lui iulie, Rebecca va pleca la castinguri peste ocean şi, speră mama ei, va prezenta pentru marile case de modă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„A început această carieră în modelling de la 14 ani. La început nu prea i-a plăcut, dar eu am împins-o de la spate pentru că am văzut cât potenţial are. Copilul nu îşi dă seama, se plictiseşte… Dar mai târziu o să-mi mulţumească”, mai spune Anamaria Prodan. Până una, alta, Rebecca îşi câştigă singură banii de buzunar. Pentru o prezentare de modă câştigă între 300 şi chiar 1.000 de euro. Iar acesta este doar începutul.
BOMBA LA STEAUA!!! ADIO GALCA!!! GIGI BECALI A DECIS!!! NOUL ANTRENOR, IDOLUL FANILOR!!!
„Este un contract de suflet foarte important pentru noi. Îmi doresc tot ce e mai bun pe lume pentru Rebecca. O să veghez asupra piticilor mei ca un vultur. Vreau să ajungă oameni în viaţă, să lase ceva în urma lor.
De-asta am ales agenţia din germania. Aşa stau liniştită că, alături de mine, se ocupă un neamţ de tot”, a mai spus Anamaria Prodan.