Invitat în platoul emisiunii „Star Matinal”, Florin Răduţă a vorbit despre cum i s-a schimbat viaţa după câştigarea ediţiei 2015 a competiţiei muzicale „X Factor”. Întrebat dacă este adevărat faptul că nu-şi aminteşte nimic din ceea ce face pe scenă, tânărul a confirmat şi a mărturisit că acest lucru l-a pus pe gânduri şi că are în vedere să meargă şi să facă mai multe investigaţii medicale să vadă dacă nu este cumva bolnav.
„Da, este adevărat. Trebuie să merg să-mi fac un tomograf, pentru că e clar că am ceva de nu-mi amintesc ce se întâmplă cu mine pe scenă. Nu-mi amintesc nimic, nimic. Doar începutul şi finalul, în rest nimic! Am 3 zile de când nu am dormit şi sunt puţin obosit. Nu pot să cred ce mi se întâmplă. Viaţa mea s-a schimbat total. Unul dintre cele mai grele momente din viaţa mea a fost perioada petrecută în Anglia, iar cealaltă când mama mea s-a operat şi eu a trebuit să-mi dau acordul pentru ea.Ai mei nu s-au gândit la bani, ci sunt mândri că am reuşit pentru că mă străduiesc să fac asta de 8 ani. Am început să cânt în baie, apoi în faţa televizorului. Cântam orice se putea cânta. Eu cred că o voce bună poate cânta orice”, a declarat Florin Răduţă, câştigătorul „X Factor” 2015, la „Star Matinal”, de la Antena Stars.
Tânărul a spus că deja resimte farmecul celebrităţii, însă a precizat că este hotărât să rămână la fel de modest ca şi până acum: „Ieri am ieşit cu ai mei să fac cumpărături şi… Doamne, e prea mult! Eu cred că faima e doar o etichetă pusă de lume şi omul care ştie ce vrea nu se schimbă. „X Factor” mi-a schimbat viaţa total. În momentul în care mi-am auzit numele, mi-a trecut toată viaţa prin faţa ochilor. Toată lumea îmi spunea că o să câştig şi eu le spuneam: „Nu vreau să aud. Vreau doar să mă bucur de moment. Scopul meu e să ajung la oameni, nu să ajung vedetă”.
Florin Răduţă a câştigat premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro, şi toate premisele pentru o carieră de succes în muzică.
Sursă: www.romaniatv.net
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17