Fiul lui Gheorghe Dincă a ajuns în Capitală, unde și-a făcut de cap agresând jurnaliștii și cameramanii unor televiziuni de știri. Imaginile cu un puternic impact emoțional au fost prezentate de România TV.
UPDATE, ora 16:08 Poliția îl caută pe Daniel Dincă. Jurnaliștii de la Antena 3 și România TV depun plângere penală împotriva fiului lui Gheorghe Dincă.
UPDATE, ora 15:55 În fața sediului CNA unde a avut loc agresiunea jurnaliștilor a ajuns o ambulanță SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale reporterului RTV.
Fiul lui Gheorghe Dincă a lovit un operator România TV. Acesta ar avea capul spart
Băiatul lui Dincă a avut un comportament neadecvat față de o jurnalistă care i-a pus câteva întrebări, după ce atacase operatorul care o însoțea, iar unul dintre cameramanii de la RTV a filmat la întreaga scenă de violență de jos. Ursu, operatorul de la RTV, a fost și el lovit ulterior, astfel încât a căzut la pământ, după cum se poate vedea din filmare, care la final e făcută de jos.
Valentin Ursu, operator RTV care a fost lovit: „În timp ce filmam un alt coleg al televiziunii a fost agresat primul înaintea mea. S-a întors, l-a apucat de geacă, și mi-a dat un pumn în cap, iar eu am căzut pe jos”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Avocata familiei Melencu spune că nu e prima oară când fiul lui Dincă este violent
Avocata familiei Melencu a intervenit la România TV și a comentat imaginile, cerând autorităților să îl aresteze imediat pe fiul lui Gheorghe Dincă.
Carmen Obârșanu: „Am fost agresați în incita Poliției Municipiului București, când Dincă a vrut să îl lovească pe domnul Tonel Pop. Agresiunea aceea a fost în prezența procurorilor. Gândiți-vă amărâtele de fete ce șanse au avut când tartorul planului le-a lovit și apoi povestește cu cinism cum le-a lovit, cum le-a violat, cum le-a omorât”.
„Dincă e protejat prin înțelegere cu procurorii. I s-a promis lui Dincă faptul că i se va proteja familia. Acest individ nu mai trebuie să ajungă la Arad. Amintiți-vă că ceilalți indivizi, când au fost chemați la procurori, au fost agresivi”, a spus jurnalistul Ion Spânu.
Operatorii România TV și ai Antena 3 au fost cei agresați, conform declarațiilor făcute de redactorul șef de la România TV. Operatorul RTV ar avea capul spart, mai precizează Eugen Kelemen. Nu se știe exact ce vor face autoritățile în legătură cu agresiunile fiului presupusului criminal Gheorghe Dincă.