Viaţa fără oxigen a lui Colibăşanu. Cum vezi lumea la 9000 de metri!

Colibăşanu a desluşit tainele alpinismului târziu, în studenţie, dar trăirile pe care i le-au dat acest sport l-au urmărit apoi toată viaţa: “Am început să mă caţăr la Herculane în studenţie, cu colegii de la facultate şi m-a prins imediat microbul, care apoi m-a urmărit toată viaţa. M-a ajutat foarte mult şi faptul că în copilărie făcusem atletism, care este o bază esenţială pentru absolut orice sport. Poate mi-a fost mai uşor”, spune Horia pentru FANATIK.RO.

Dacă majoritatea oamenilor aşteaptă cu nerăbdare weekendul pentru a se relaxa după o săptămână dificilă de muncă, Horia Colibăşanu îşi trăieşte viaţa în alt ritm. El numără orele până când poate fugi spre munţii din apropierea Timişoarei, unde face antrenamente infernale pentru a pregăti momentele dure pe care le trăieşte în vârfurile la care marii alpinişti ai lumii visează în permanenţă. Chiar dacă se afla în mijlocul unui antrenament extrem de dificil, Horia a acceptat un dialog cu FANATIK.RO pentru a-şi împărtăşi experienţele.

Antrenament cu urme de urs şi de cerb cu sânge

“Acum sunt pe schiuri de tură pe Muntele Mic şi merg spre Ţarcu. Fac cât de des pot acest lucru, de obicei în weekend pentru că în rest lucrez. Încerc să mă antrenez şi acasă în fiecare zi. De cele mai multe ori am reuşit să plec la final de săptămână la 5 dimineaţa de acasă şi la 7 să fiu la baza muntelui. Să încerc să fac o ascensiune de 10-12 ore continuu, ca un antrenament pentru ziua când va trebui să atac un vârf şi pentru Himalaya în general. Acum chiar sunt în mijlocul unui antrenament, a fost o aventură, cu urme de cerb cu sânge, urme de urs, dar am ieşit de câteva minute într-o zonă cunoscută şi în 5-6 ore mă voi apropia de finalul antrenamentului. În Timişoara fac intervale, joc fotbal, merg pe bicicletă aproape zilnic şi încerc să lucrez cât mai mult picioarele”, a dezvăluit Horia Colibăşanu.

15.000 de ore la maximul puterilor

Alpinistul timişorean a explicat că nu lasă nimic la voia întâmplării şi că are nişte reguli clare după care se ghidează. Tocmai din acest motiv, termenul de echipă este unul sacru pentru el. “Eu mă antrenez cât de mult pot şi sunt mereu în căutarea unei echipe cât mai bune pentru munte, vreau să respect în permanenţă nişte principii etice şi de sportivitate şi fac chestia asta de foarte mult timp, în special pentru că îmi place. Dacă faci vreo 15.000 de ore un lucru la maximul puterilor, încep să apară şi nişte rezultate”, spune Horia.

Drama care l-a schimbat

Pentru a înţelege cel mai bine ce fel de om este Colibăşanu, trebuie rememorat episodul dramatic trăit de acesta în urmă cu 10 ani, când şi-a pierdut partenerul cu care escalada vârful Annapurna din Nepal. Deşi sunt celebre situaţiile în care unii alpinişti mor, cu alţi sportivi trecând pur şi simplu pe lângă ei pentru că orice oprire i-ar pune în mare pericol, Horia şi-a riscat viaţa şi a făcut tot posibilul pentru a-l salva pe Inaki Ochoa, dar acesta, din păcate, a decedat în cele din urmă.

“Cuvântul cheie în toată această poveste e faptul că el era partenerul meu. În asemenea expediţii mergi cu un om în mâinile căruia îţi pui toată viaţa şi aştepţi să facă pentru tine exact ceea ce ar trebui să faci şi tu pentru el. Mie nu mi s-a părut ceva deosebit, era o normalitate. Acolo lucrurile sunt destul de bine stabilite, de aia nici nu mergi cu oricine pentru că pe vârful acela au ajuns 6 sau 7 oameni în toată istoria”. Chiar dacă edemul pulmonar şi leziunile cerebrale au fost fatale pentru Inaki Ochoa, după un an Horia a primit drept recunoştinţă pentru eforturile făcute în acele momente dificile titlul “Spiritul Muntelui”. Povestea celor doi a fost transformată chiar într-un documentar de cei de la Discovery.

“Vrei să respiri, dar parcă nu îţi ajunge aerul”

Deşi a trăit momente dramatice, Horia a povestit şi clipele pe care mulţi le-ar putea considera imposibil de depăşit. Pentru timişorean, însă, acestea au acum o explicaţie şi le gestionează mult mai uşor. Lipsa oxigenului ar duce orice om simplu într-o stare de panică, dar Colibăşanu explică relaxat cum se poate supravieţui la peste 8000 de metri când ai impresia că fiecare gură de aer pe care o tragi este pur şi simplu insuficientă. Asta şi pentru că în expediţiile sale el nu a folosit niciodată tuburile de oxigen.

“Simţi că pur şi simplu nu ai aer. Nu te sufoci, nu este ca şi cum ai un plasture pe gură. Este ca şi cum alergi cu viteza maximă, simţi că nu îţi mai ajunge aerul, dar tu ai făcut un pas sau doi. De fapt aer ai pentru că se termină oxigenul. Aer există în atmosferă, ventilezi, îl tragi în plămâni cât poţi, doar că el nu conţine oxigen. Nu aş putea să spun că este un sentiment prea plăcut”, explică Horia.

Cum se mănâncă la peste 8000 de metri

Mâncarea este un alt subiect tabu pentru mulţi alpinişti. Dacă mulţi încearcă să-şi aducă de acasă cele mai fine alimente pe care ştie că nu le-ar refuza niciodată, Colibăşanu dezvăluie că nu a fost niciodată pretenţios şi nu are nicio problemă în a consuma hrană deshidradatată.

“În ceea ce priveşte mâncarea nu este că este un lucru atât de tragic în ceea ce mă priveşte. Depinde ce primeşte fiecare acasă  (n.r. râde). Este adevărat că e vorba de o mâncare mai modestă, nu mănânci fripturi argentiniene, dar din când în când mai mănânci pui, iar acesta este un lucru acceptabil. În taberele superioare este adevărat că lucrurile încep să se complice. Acolo mănânci doar hrană rece sau deshidradată şi poate mai mănânci şuncă sau caşcaval. De fapt mănânci doar ceea ce îţi mai pică bine. Slăbeşti foarte mult când te apropii de vârf, pierzi foarte mult din greutate, iar dacă nu ştii să gestionezi acele momente poţi să ajungi să ai mari probleme. Trebuie să fii mereu stăpân pe toate detaliile care te înconjoară”, spune sportivul.

Panica de la început

Timişoreanul a dezvăluit faptul că în tinereţe a fost de foarte multe ori la un singur pas de lumea neagră a atacurilor de panică, a spaimei, atunci când furia muntelui îl făcea să pară un element neînsemnat iar viaţa îi putea scăpa printre mâini în orice clipă: “Eşti  extrem de stresat, de exemplu, când dormi într-un cort, în mijlocul unei furtuni de zăpadă. Nu vreţi să trăiţi momentele de acel gen. Trebuie să fii mereu în gardă, nu te poţi relaxa nicio clipă, dar nu mai este sentimentul de la început, când ajungeam să fiu înspăimântat de ceea ce îmi oferea muntele. Neavând pe atunci experienţă nici nu ştiam de unde să îl apuc, dar acum lucrurile s-au schimbat. Eu sunt de felul meu mai relaxat, deşi acum recunosc că, înainte, de multe ori eram foarte aproape de panică. Oricum, nu îmi plac filmele de groază, acum expediţiile nu mi se mai par un chin. Expediţia este o provocare pentru mine, nu aş putea spune chiar o plăcere, pentru că aceea vine doar când reuşeşti. După 20 de ani sunt mult mai liniştit pentru că organismul meu s-a adaptat foarte bine la astfel de condiţii”.

Pleacă iar în Himalaya

În lumea sa, Horia caută în permanenţă adrenalina pe care i-o poate da doar atacarea unui vârf celebru, un sentiment pe care doar un alpinist înrăit îl poate şi înţelege. Este şi motivul pentru care românul pune la punct ultimele detalii pentru următoarea expediţie, care va debuta la finalul lunii viitoare, în Himalaya. “Următoarea aventură este o rută nouă, peste o lună, în Himalaya, la peste 8000 de metri, cu partenerul meu de expediţie, Peter Hamor. Chiar zilele următoare vom merge în Munţii Tatra să ne antrenăm şi să stabilim ultimele detalii de logistică şi echipament. Expediţia va începe la sfârşitul lui martie şi va dura două luni”, a concluzionat Colibăşanu, care în urmă cu doar câteva luni a reuşit să escaladeze Everestul.

“Când eşti acolo sus te gândeşti de multe ori la casă, iar când ai ajuns acasă începe să te obsedeze din nou muntele. Începi să te gândeşti doar la următoarea expediţie” – Horia Colibăşanu

HORIA COLIBĂŞANU (41 de ani), medic stomatolog

A cucerit vârfuri celebre:

2004 – K2 (8.611m)

2006 – Manslu (8.163m)

2007 – Dhaulagiri (8.167m)

2009 – Shishapangma Central Summit (8.013m)

2010 – Annapurna (8.091m)

2011 – Makalu (8.481m)

2013 – Lhotse (8.516m)

2017 – Everest (8.848m)