Evoluţia accelerată a ROBOR din ultima peroadă a speriat persoanele care au rate la bănci în lei. Totuşi, oscilaţiile au fost şi pozitive, şi negative, pentru că în trecut existau persoane care plăteau rate foarte mici. Între timp, acetea s-au şi dublat.
Totuşi, există veşti bune pentru viitor, economiştii spun că indicele ROBOR la 3 trei luni nu va depăşi cu mult 2% anul viitor.
„Cei care au luat atunci credit în lei au avut parte de patru ani de scăderi, scăderi accentuate. Acum sunt în continuare avantajaţi. Unii au ROBOR la şase luni şi, probabil, vor simţi această creştere anul viitor, alţii au ROBOR la trei luni şi, probabil, vor simţi din noiembrie – decembrie. Nu toate băncile calculează la fel rata. De aceea, atunci când ne facem un calcul pentru un credit Prima Casă, deşi marja este fixă, 2%, dobânda poate diferi la bănci, pentru că fiecare bancă calculează ROBOR-ul de la o anumită dată.
Dacă pentru finalul acestui an vedem un ROBOR la 3 luni, să spunem, pe undeva pe la 1,20-1,30, pentru finalul anului următor, ne putem aştepta la un ROBOR cu un punct procentual mai sus. Totuşi, dacă ne uităm la previziunile privind rata inflaţiei, prognoza noastră pentru finalul anului 2018 este de 3,1, a Băncii Centrale de 3,2. Cu un ROBOR la 2,20-2,30, în continuare vom avea o rată de dobândă negativă, ceea ce ar favoriza consumul în detrimentul economisirii”, a spus Liviu Andrei, vicepreşedinte ARBC.
Evoluţia ratelor la creditele în lei
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
ROBOR 3M Rată
oct. 2011: 6,20% 1.720 lei
oct. 2013: 3,29% 1.276 lei
oct. 2016: 0,69% 932 lei
oct. 2017 1,78% 1.069 lei
(Sursa: afb.ro)