În momentul de față, Italia este statul european cel mai afectat de răspândirea coronavirusului chinezesc, cunoscut și sub denumirea științifică COVID-19. În doar 48 de ore, agentul patogen a provocat moartea a șase persoane și îmbolnăvirea altor 200, iar situația nu pare să se amelioreze, în condițiile în care nu există un tratament care să pună capăt epidemiei. Având în vedere că în Peninsulă trăiește cea mai mare comunitate de români din străinătate, autoritățile au o serie de reguli pe care conaționalii noștri sunt sfătuiți să le respecte, pentru a preveni contaminarea cu bacteria ucigașă.
Episcopul Italiei le spune românilor din zonele afectate cum să se protejeze de coronavirus
Printr-un comunicat transmis în cursul zilei de luni, episcopul Italiei i-a îndemnat pe cetățenii aflați în zonele afectate de coronavirus să urmeze sfaturile instituțiilor abilitate, făcând, totodată, apel la rugăciune pentru toate persoanele infectate și familiile acestora, precum și pentru cadrele medicale implicate în îngrijirea lor.
În plus, ierarhul le recomandă românilor „să se ungă (pe sine și pe propriii copii), zilnic, cu Untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul Crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini” și să bea apă sfințită. De asemenea, în următoarea perioadă, sfinții părinți din întreaga țară se vor ruga pentru ca Mântuitorul Iisus Hristos să „să ne apere de molima ce a cuprins țara în care trăim, Italia”.
Comunicatul integral transmis de Episcopul Italiei
„În contextul înregistrării, în ultimele ore, a unui număr crescând (peste 130, la ora actuală) de persoane contaminate cu Coronavirus în mai multe zone ale Italiei, fapt ce a determinat deja autoritățile civile și sanitare să ia măsuri specifice, măsuri ce prevăd (cum e deja cazul în regiunile Lombardia și Veneto), în unele cazuri, inclusiv suspendarea slujbelor publice, dar și în contextul neliniștii și a tulburării ce cuprind cu repeziciune inimile oamenilor, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei își exprimă compasiunea față de toate persoanele care au fost deja contaminate și solidaritatea cu familiile acestora și adresează condoleanțe familiilor ale căror membri au decedat din cauza virusului mai sus amintit.
Împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din cuprinsul eparhiei, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23) ca, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfinților Tămăduitori, a Sfântului Arhanghel Rafail, a Sfinților noștri Îngeri Păzitori și a tuturor Sfinților, să ne păzească și să ne apere de molima ce a cuprins țara în care trăim, Italia, contaminând tot mai multe persoane și făcând deja două victime.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ne rugăm, de asemenea, pentru grabnica însănătoșire a tuturor celor contagiați (în Italia și în tot mai multe regiuni ale lumii) și pentru liniștea familiilor lor, precum și pentru toate cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi. Îi purtăm în inimă și rugăciune pe toți cei obligați să rămână la casele lor și nădăjduim în grabnica restabilire a normalității în viața lor și a familiilor lor. Îi purtăm în gând și pe toți cei care, fiind în România sau în altă parte a lumii, sunt îngrijorați pentru rudeniile lor, aflate în zonele contaminate din Italia, și le mulțumim pentru rugăciune și solidaritate.
Preacuvioșii și Preacucernicii clerici vor adăuga la slujbe (la ectenia mare și la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc În vreme de orice nevoie și primejdie omenească (pag. 472-475) sau în caz de Boli molipsitoare (pag. 456-461), după cum este rânduit la sfârșitul Liturghierului (ediția 2012), pentru oprirea molimei. Acolo unde se găsesc Sfinte Moaște, clerul va binecuvânta poporul cu racla în care acestea se află așezate, însemnându-se cu semnul Crucii în cele patru zări.
Recomandăm tuturor clericilor, monahilor și credincioșilor din eparhie să respecte cu strictețe prevederile tuturor Ordonanțelor emise de instituțiile centrale sau locale ale administrației publice sau sanitare italiene, precum și toate recomandările de imediată necesitate în ceea ce privește igiena și sănătatea publică.
Întemeindu-ne pe tradiția de veacuri a Bisericii lui Hristos, le recomandăm credincioșilor:
- Să se încredințeze, în rugăciune, pe ei înșiși, pe toți cei dragi și pe toți oamenii aflați în suferință, purtării de grijă a lui Dumnezeu Atotțiitorul Care nu ne încearcă peste puterile noastre;
- Să se însemneze, zilnic, cu semnul Crucii, pe ei înșiși și pe copiii lor, și să-și însemneze cu semnul Crucii mâncarea și băutura, acasă sau la locul de muncă;
- Să se ungă (pe sine și pe propriii copii), zilnic, cu Untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul Crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini;
- Să bea, în fiecare dimineață, pe nemâncate, Apă Sfințită (Agheasmă) și să-și stropească locuințele, în semnul Crucii;
- Să aibă încredințarea că, de fiecare dată când se împărtășesc cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge ale Mântuitorului Hristos, o fac spre tămăduirea sufletului și a trupului;
- Să rostească adesea rugăciunea Tatăl nostru, cu gândul la toți cei aflați în suferință sau care sunt cuprinși de neliniște și de teamă;
- Să cheme în apărare și ajutor Numele Domnului, zicând mereu: Doamne, Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta; - Să citească, după putință, Paraclisul Maicii Domnului, pomenindu-i pe cei bolnavi, cu
încredințarea că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este grabnic ajutătoare.
Să ne rugăm, așadar, cu toții, de la mic la mare, ca Milostivul Dumnezeu să stăvilească, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor Sfinților, boala molipsitoare ce s-a răspândit deja în mai multe țări din lume și a cuprins și țara ce ne găzduiește, Italia!”, se arată în comunicatul transmis de Episcopul Italiei.