Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a clarificat ultimele zvonuri în cazul Elodia. S-a reaprins în spațiul public ideea că avocata din Brașov care a dispărut definitiv în anul 2008 ar fi scăpat cu viață și ar fi plecat în străinătate. Mulți români cred și acum că Elodia trăiește, iar în această speță chiar au fost audiați mai mulți martori.
Verișorul lui Cristian Cioacă susține că Elodia trăiește în altă țară cu o identitate falsă
Această ipoteză a fost speculată chiar de către verișorul lui Cristian Cioacă, un fost angajat al SPP. Acesta crede cu tărie că avocata din Brașov a fugit în străinătate cu un ofițer SPP, despre care se spunea că era amantul ei. Verișorul polițistului condamnat la moarte pentru uciderea Elodiei Ghinescu spune că femeia și-ar fi schimbat identitatea și ar trăi într-o țară îndepărtată.
Avocata Crina Radu, care reprezintă familia Ghinescu în acest dosar, a declarat astăzi la Antena Stars că verișorul lui Cristian Cioacă induce lumea în eroare și că avocata a fost omorâtă așa cum s-a probat. Aceasta a confirmat, de altfel, că vărul lui Cioacă a fost audiat după ce a lansat zvonul că Elodia ar trăi și s-ar afla în alt stat.
„Cum să plece când au fost găsite urme de sânge peste tot?”
„A fost audiat ca martor propus de Cristian Cioacă, în dosarul de omor. Este o declaraţie ce există la dosar. Lui Cristian Cioacă i s-au respectat toate drepturile. Şi eu am fost prezentă în sala de judecată, în momentul în care a fost audierea. Au fost audiaţi şi acei domni din SPP. Nu aveau nicio legătură cu dispariţia Elodiei”, a declarat astăzi Crina Radu, scrie antenastars.ro.
„Acele persoane nu au cum să le protejeze, erau simpli angajaţi şi nu aveau niciun motiv! S-au făcut 12 ani de când a murit. Cum să plece Eldia, când au fost găsite urme de sânge peste tot?”, a mai spus avocata familiei Ghinescu prin telefon.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet