Dezamăgire totală pentru Eliza Iliescu, dar mai ales pentru mama ei, Adriana Iliescu! Fiica celei mai în vârstă mame din România a fost repartizată la unul dintre cele mai slabe licee din București!
Coșmarul a început pentru Eliza de la Evaluarea Națională, unde nu a obținut note bune. Deși a depus contestație la matematică, unde a luat o notă sub 5, ea a avut o medie și mai mică decât înainte. Astfel, în urma repartizării computerizate, fiica Adrianei Iliescu a ajuns la unul dintre cele mai slabe licee din Capitale.
Eliza Iliescu a fost repartizată la liceul “Dimitrie Paciurea”, cotat ca fiind unul foarte slab
Din toamnă, când va începe anul școlar 2018-2019, Eliza Iliescu va urma cursurile Liceului “Dimitrie Paciurea”, o unitate de învățământ care se află în topul celor mai slabe licee din București, potrivit Kanal D. Adolescenta a optat pentru profilul Uman, clasa de Filologie. Ultima medie de intrare în liceu anul acesta a fost de 4,40.
Conform aceleiași suse, nici la proba de Bacalaureat din acest an elevii Liceului “Dimitrie Paciurea” nu s-au descurcat foarte bine. Media unității de învățământ nu a reușit să treacă nici măcar de 5, fiind mai exact 4,97, doar puțin peste jumătate dintre elevii care au absolvit clasa a XII-a reușind să promoveze examenul maturității.
Eliza Iliescu a avut la Evaluarea Națională 2018 media 6,52, în urma notei slabe pe care a obținut-o la matematică. La Limba Română, adolescenta a obținut nota 8,50, dar la matematică a obținut doar: 4,55. Cum își dorea să-și facă mama mândră și să intre la un liceu mai bun, fata celei mai bătrâne mame din România a depus contestație. Aceasta se pare că este o sabie cu două tăișuri, așa că Eliza a avut parte de o surpriză foarte neplăcută! Nota finală a fost și mai mică: 6,15.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Adriana Iliescu a fost până pe 29 decembrie 2006 cea mai vârstnică femeie din lume care a devenit mamă la vârsta de 66 de ani şi 320 de zile. Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana pe 16 ianuarie 2005 la Maternitatea Giuleşti din Capitală. În prezent, ea este cea mai bătrână mamă din România şi s-a născut pe 31 mai 1938 în Craiova.
În realitate, Adriana Iliescu nu este mama biologică a Elizei. Iar explicația este cât se poate de simplă. Pentru că Adriana Iliescu era la menopauză, aceasta a făcut mai multe tratamente pentru a ține o sarcină.
Însă corpul său nu mai era capabil să producă ovule. De aceea, echipa de medici care a ajutat-o să aducă pe lume un copil au apelat la fertilizare în vitro. Ovulul și materialul seminal au provenit de la donatori anonimi, iar fosta profesoară a fost doar mamă purtătoare. ”S-au implantat trei embrioni și au prins toți trei la început”, a precizat prof. dr. Marinescu, într-o conferință de presă, imediat ce Eliza s-a născut. Numai că în scurt timp, unul dintre embrioni s-a oprit din evoluție. Același lucru s-a întâmplat în săptămâna a 33-a cu al doilea făt, o fetiță. Medicii i-au făcut Adrianei Iliescu imediat cezariana pentru a salva cel de-al treilea bebeluș. Eliza a avut la naștere doar 1,45 kg și a rămas în spital circa două luni.