Sunt din ce în ce mai puține pașapoartele temporare! Iar din vară au fost schimbate regulile în ceea ce privește eliberarea pașapoartelor de urgență! Printre acestea se numără faptul că biletul de avion nu mai reprezintă un motiv suficient ca să vă obțineți pașaportul de pe o zi pe alta! Explicația? Este simplă: Ministerul de Interne a vrut ca prin această măsură să îi facă pe români să se gândească din timp că au nevoie de paşaport și astfel să evite cozile.
Deși suntem în decembrie, practic a trecut jumătate de an de la schimbările făcute la acest capitol, informațiile nu au ajung la mulți dintre români. Motiv pentru care în fiecare lună ajung la ghișee sute de oameni care nu au auzit de așa ceva. Conform Digi 24, în ultimele două luni, doar o treime dintre cei care şi-au depus actele în Bucureşti au putut dovedi urgenţa şi au obţinut actele de călătorie mai repede.
Eliberarea pașapoartelor de urgență, reguli noi
Cei care aduc dovezi serioase primesc paşaportul temporar chiar şi în două ore de la depunerea actelor, titrează sursa citată mai sus. Două treimi dintre cei care cer un astfel de act aşteaptă însă chiar şi două săptămâni, adică la fel de mult ca pentru un paşaport electronic, asta pentru că nu pot justifica urgenţa.
“Comparativ cu perioada similară a anului trecut constatăm o scădere a numărului de pașapoarte simple temporare de aproximativ 50-60%”, a declarat Cristian Dudea, director ajunct Serviciu Paşapoarte Bucureşti pentru Digi 24.
Documente necesare pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice
Printre documentele de care aveți nevoie ca să vă eliberați pașaportul simplu electronic se numără:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
– acte emise de un medic din care să rezulte că aveți o programare la o clinică medicală de peste hotare;
– acte de la locul de muncă din care să reiasă că trebuie să plecați de pe o zi pe alta în interes de serviciu;
“Documente emise de entităţi medicale din care rezultă că persoana are o programare pentru investigare în străinătate. Ca motive familiale sunt reţinute necesitatea de a însoţi o persoană care are probleme medicale ori situaţia în care o persoană trebuie să îşi reprezinte interesele în străinătate sau care are membri de familie implicaţi în accidente, decedaţi”, a mai spus Cristian Dudea, director ajunct Serviciu Paşapoarte Bucureşti.
Un pașaport simplu temporar costă 96 de lei şi are valabilitate un an. Paşapoartul electronic expiră abia după 10 ani în cazul persoanelor care au peste 18 ani. Faţă de cel temporar, conţine elemente suplimentare de siguranţă cum ar fi amprente şi un cip cu date care ajută autorităţile la o recunoaştere automată.