Un elan alb dintr-o specie rară, devenit recent faimos în mediul online, este în pericol de a fi anihilat după ce a avut un comportament agresiv faţă de localnici, potrivit DPA. Poliţia crede că animalul ar trebui anihilat după ce a atacat o femeie care îşi plimba câinii. Aceasta a avut chiar nevoie de îngrijiri medicale. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Au mai fost înregistrate şi ale incidente similare. Hans Nilsson, liderul consiliului municipal din Eda, din provincia suedeză vestică Varmland, a îndemnat locuitorii să nu împuşte elanul, precizând, în acelaşi timp, că nu are autoritate oficială în această problemă.
Elan celebru, la un pas să fie împuşcat, după mai multe atacuri
”Am fost şocat când am văzut că poliţia vrea să-l împuşte. Este unul dintre simbolurile noastre turistice”, a precizat Nilsson pentru postul local P4 Sveriges Radio Varmland. ‘‘Mă gândesc să îl apăr cu propriul meu corp”, a adăugat acesta.
Nilsson a iniţiat o petiţie pentru a salva animalul în care argumentează că atacurile acestuia au survenit în urma unor provocări. O parte dintre vânătorii locali spun că nu vor împuşca elanul, care se află în pericol până la finalul sezonului de vânătoare, în luna februarie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
În luna august, Nilsson a distribuit pe reţelele de socializare un clip cu elanul, care traversează înot un râu sau paşte în tufişuri. Filmuleţul a avut peste un milion de vizualizări pe pagina radioului local şi mii de vizualizări pe Facebook. Elanii, supranumiţi regii pădurilor, sunt de obicei de culoare maro şi numără aproximativ 30.000 de exemplare în Suedia. Elanii albi sunt doar în număr de 100 de exemplare. Culoarea albă este explicată printr-un defect genetic numit leucism, de la grecescul ”leukos” care înseamnă alb, şi care are ca efect pierderea pigmentului din piele şi păr.