Un fenomen rar și spectaculos se va petrece în seara de 20 ianuarie, sau în zorii zilei de 21 ianuarie 2019. Europenii și africanii, precum și cei din America de Nord și Sud, vor fi martorii unei eclipse totale de Lună. Locuitorii din Europa vor fi nevoiți să se trezească devreme dacă vor să prindă pe viu acest eveniment, întrucât este de așteptat ca eclipsa să aibă loc chiar în preajma răsăritului Soarelui, în vreme ce americanii o vor putea urmări la începutul sau la miezul nopții.
Se anunță o eclipsă de Lună cum nu ne va mai fi dat să vedem prea curând. Aceasta se va întinde pe durata a 3 ore și 17 minute, mai exact între 3:34 și 06:51 GMT (5:34 și 8:51 ora României), în timp ce faza de totalitate va fi de numai 62 de minute, între 4:41 și 5:43 GMT (6:41 și 7:43 ora României).
Luna Lupului și Super Luna
Amerindienii numesc luna plină din ianuarie ca fiind Luna Lupului, întrucât în această perioadă a anului, în preajma satelor lor, lupii își făceau simțită prezența prin urletele binecunoscute. Când Luna se apropie extrem de mult de Pământ, vom asista la așa-numitul fenomen Super Lună. Acest lucru se traduce prin faptul ca Luna atinge perigeul, punctul în care se va afla la o distanță de 362.600 Km depărtare de Pământ. Acesta este momentul în care Luna va deveni mult mai mare și strălucitoare, după cum apreciază NASA. „Cele mai bune Super-Luni apar cu până la 14% mai mari și cu până la 30% mai luminoase”, au declarat specialiștii NASA pentru The Daily Express.
Eclipsei totale de Lună îi este asociat termenul popular de „Lună însângerată”, datorită culorii roșcate la care ajunge în urma acestui fenomen. Culoarea roșcată apare prin prisma Soarelui, a cărui lumină traversează atmosfera Pământului, radiațiile sale fiind răspândite cu o mai mare intensitate.
Când vor vedea românii eclipsa
În ceea ce privește România, eclipsa va începe la ora 4:36, odată cu intrarea Lunii în penumbra Pământului. Abia de la 5:34 vor putea fi urmărite primele schimbări pe teritoriul țării noastre, atunci când va debuta faza parțială a eclipsei. Punctul culminant, faza cea mai spectaculoasă a eclipsei este aceea de totalitate, moment în care discul Lunii va căpăta o nuanță roșiatică. Faza totală va debuta la ora 6:41, urmând să se încheie la 7:43, iar maxima va fi atinsă la ora 7:12.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet