Două femei din Iaşi au murit de gripă, numărul deceselor urcând la 47 de victime. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, victimele aveau 58 de ani, respectiv 64 de ani.
Două femei au decedat în Iaşi din cauza gripei
Două femei din Iaşi au murit de gripă, numărul deceselor urcând astfel de la 47 de victime. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, victimele aveau 58 de ani, respectiv 64 de ani.
Ambele femei care şi-a pierdut viaţa din cauza gripei arau din Iaşi. Una dintre victime avea 58 de ani.
Ambele victime sufereau şi de alte boli
Aceasta avea condiţii medicale preexistente şi nici nu a fost vaccinată antifigal, astfe că a fost diagnosticată cu virusul gripal tip A.
Femeia a decedat pe data de 23 februarie. Cea de-a doua victimă, o femeie de 64 de ani, era tot din judeţul Iaşi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Aceasta suferea şi de alte afecţiuni şi nici nu fusese vaccinată împotriva virusului gripal.În sezonul gripal 2019-2020 s-au înregistrat 47 de victime.
Gruprile de risc ale gripei şi cum ne protejăm
Printre gruprile de risc ale gripei se numără persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani, cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat,
obezitate, precum şi de astm sau cu virusul imunodeficienţei umane.
De asemenea, gripa sezoniera este provocată de virusurile gripale umane. Acestea infectează căile respiratorii (nas, gât, bronhii şi uneori plămâni).
Cum vă protejaţi de gripă
-Vacinaţi-vă înainte de a începe sezonul de gripă
-Spălaţi-vă pe mâini în mod regulat cu apă şi săpun.
-Acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel atunci când strănutaţi.