S-a produs un cutremur în Vrancea cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter, iar replica acestuia și-a făcut apariția într-un interval de două ore. Seismul a avut loc în dimineața zilei de joi, 8 noiembrie 2018, în jurul orei 05:47, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Zona Vrancea este cunoscută pentru cutremurele dese. De astfel, Vrancea determină seismicitatea în România. Specialiștii au stabilit faptul că în această zonă se produc în medie 4 sau 5 cutremure importante, cu magnitudinea de 6,7.
Cutremur în Vrancea de 3,6
Dimineața de joi, 8 noiembrie, a cutremurat din nou zona Vrancea. Replica acestuia nu s-a făcut mult așteptată, făcându-și apariția la doar două ore după primul, care a apărut la ora locală 05:47. Al doilea seism a avut o adâncime de 100 de kilometri, și s-a produs în jurul orei 07:35. Nehoiu, Covasna, Slănic-Moldova, Odobești și Onești sunt cele mai apropiat localități de epicentru. Cutremurul care a avdus panica printre români a fost cel din data de 28 octombrie.
Acesta a avut loc în Buzău și a avut magnitudinea de 5,8 pe scara Richter. Seismul s-a resimțit puternic în Bulgaria, Republica Moldova, și la granița cu Ucraina. “E un cutremur moderat, ceva mai mare, este un cutremur normal pentru zona Vrancea. Cutremure de magnitudine 6 se produc la intervale de câțiva ani. El a apărut și pe fundalul unei activități ceva mai slabe, în ultimul timp. Era de așteptat. Activitatea seismică înseamnă și o acumulare și are un efect benefic pentru că a eliberat energia acumulată în ultima vreme”, a declarat director INFP despre un cutremurul puternic recent produs în octombrie.
Director INFP, despre cutremurele din Vrancea: „Vom avea și un cutremur mare”
Mircea Radulian a făcut declarații despre situația critică din zona Vrancea, cea mai des zguduită de seisme.„Cutremurele de magnitudine 4 sunt cam la intervale de o lună. În particular, la adâncimea la care s-a produs cel de azi, nu prea s-au produs cutremure. Așa se explică și mărimea lui ceva mai mare, pentru că se acumulase energie. Aceste fluctuații care apar sunt normale. Cutremurul a eliberat, pe toată zona Vrancea, o parte din energie. Încet, încet, energia se acumulează, în ciuda acestor eliberări. La scară largă, vom avea și un cutremur mare, la un moment dat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Nu putem spune când va veni acest cutremur mare. Zona Vrancea este o zonă activă seismic. La intervale de zeci de ani, putem avea un cutremur de magnitudine 7. Sunt și alte zone de acest gen pe glob. Trebuie să ținem cont de această particularitate a zonei în care trăim. Nu putem spune că stăm liniștiți 100 de ani fără cutremur. Aici este intersecția a 3 plăci, e o zonă complicată. Mai apare un fragment, toate converg către zona Vrancea. Însă aceste plăci nu mai sunt la fel de active, însă această convergență a creat desprinderea unei plăci, care se cufundă, coboară aproape vertical.
https://www.youtube.com/watch?v=y8YdRZh4giU
Ce e puțin ciudat, nu este încă foarte clar, este care e mecanismul care determină aceste descărcări. Avem, totuși, cutremure mari, pentru o zonă atât de mică. Adâncimea este relevantă din două puncte de vedere: pentru că a fost un cutremur de adâncime, el se resimte pe o suprafață mai mare, dar pentru că a fost la adâncime mare, el nu se resimte la fel de puternic ca un cutremur de suprafață”, a mai specificat Mircea Radulian, director științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, despre seismul din Vrancea, 28 octombrie.