Este doliu în lumea filmului de la Hollywood, după moartea actriței Sue Lyon, cunoscută publicului larg mai ales datorită rolului de excepție din filmul „Lolita”. În vârstă de 73 de ani, aceasta a fost găsită fără suflare în locuința sa din Los Angeles, Statele Unite ale Americii.
S-a stins din viață actrița Sue Lyon. Avea mari probleme de sănătate
Phil Syracopoulus, buna sa prietenă din copilărie, a făcut tristul anunț în cursul zilei de sâmbătă, 28 decembrie, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Potrivit acesteia, Lyon era măcinată de grave probleme de sănătate.
De-a lungul carierei sale impresionante, îndrăgita actriță a jucat în peste 30 de filme şi show-uri de televiziune, din 1959 până în anul 1980. A cunoscut celebritatea la nivel global odată cu “Lolita”, peliculă adaptat chiar de autorul romanului omonim, Vladimir Nabokov.
Peste 800 de fete au dat probă pentru acest rol, dornice să ajungă pe culmile gloriei. Dintre toate, însă, Sue Lyon a fost considerată încă din prima clipă „tiparul perfect”, iar timpul le-a dovedit producătorilor că au avut dreptate.
Sue Lyon a fost una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la Hollywood
Sue Lyon s-a născut pe 10 iulie 1946, în Davenport, Iowa, fiind cea mai mică dintre cei cinci copii. Și-a pierdut tatăl chiar înainte de prima ei zi de naștere, iar mama, Sue Karr Lyon, a hotărât că este momentul să facă o schimbare și a dus întreaga familie în Dalas. Trei ani mai târziu aveau să se mute din nou, în Los Angeles.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Potrivit Mirror, după „Lolita”, a apărut în „Noaptea Iguanei” (1964), „Tony Roma” (1967), „Evel Knievel” (1971) și alte filme, precum și în alte câteva emisiuni TV. Cea mai recentă apariţie a sa a fost în „Alligator”, un film horror din 1980.
La capitolul relații sentimentale, actriţa a avut parte de mariaje scurte cu Hampton Fancher, Roland Harrison, Cotton Adamson și Edward Weathers. În 1985 s-a căsătorit cu Richard Rudman, însă această căsnicie s-a sfârșit la rândul său printr-un divorț, în 2002.