În plină epidemie de coronavirus, lumea medicală din România este în doliu după moartea unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați reprezentanți ai săi. Vorbim despre Gheorghe Meclea, medic primar medicină internă, medic specialist cardiologie și Doctor în Științe Medicale, considerat un adevărat pionier al ecografiei generale, cardiace, obstetricale și ginecologice din România.
A murit Gheorghe Meclea, unul dintre cei mai reputați medici cardiologi din țara noastră
În vârstă de 79 de ani, acesta s-a stins din viață luni, 30 martie, anunțul fiind făcut de reprezentanții clinicii private pentru care lucra, printr-un comunicat de presă dat publicității în cursul aceleiași zile. Dr. Meclea a fost un nume de referință în medicina autohtonă, modelând zeci de medici și îndrumându-i în tainele interpretării ecografice.
Născut pe 14 decembrie 1940, în comuna Fâlfani-Stolnici din județul Argeș, acesta a urmat cursurile Liceului Militar Dimitrie Cantemir și a continuat direcția militară, absolvind în 1963 Școala Superioare de Marină Constanța, în calitate de ofițer de marină, locotenent cu specializarea în navigație, arme sub apă și hidrolocație – folosirea ultrasunetelor în depistarea țintelor submarine.
Doctorul Meclea a fost pionierul ecografiei generale, cardiace, obstetricale și ginecologice din România
„Din pasiune pentru sănătate și din dorința de a face bine semenilor, a ales o carieră în medicină, înscriindu-se la Facultatea de Medicină și Farmacie și la Institutul Medico–Militar București (1966-1972). Fascinat de impactul ultrasonografiei asupra capacității de diagnosticare, dr. Meclea s-a orientat către această arie medicală, iar în 1976 a inițiat aplicarea ultrasunetelor în medicină și biologie în cadrul Spitalului Clinic Fundeni, folosind un ultrasonograf Echo-Views VI-Picker, mod de lucru B-bistabil și M.
Dr. Meclea este un nume de referință în medicina romanească, fiind dascăl și promotor al școlii românești de ultrasonografie și inițiator de cursuri pentru obținerea competenței în ecografie. Dacă până în 1991, s-a ocupat de activitatea ultrasonografică cu aplicații în patologia internă, chirurgie, urologie, obstetrică, ginecologie, chirurgie cardiovasculară și cardiologie, privind leziunile valvulare, din 1992 s-a dedicat implementării și perfecționarii tehnicii ecografice în mod de lucru 2D, Doppler color și pulsat, cu aplicații în ecografia vasculară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În 2001, el a introdus modelul de lucru SD care a permis efectuarea morfologiei fetale, îmbunătățind diagnosticul de malformație, iar în 2004 a urmat cursurile de specializare ale Școlii de Ultrasonografie din Viena pentru utilizarea modului de lucru 4D.
De-a lungul carierei sale, dr. Meclea a publicat numeroase lucrări științifice cu tematică în ultrasonografie, cu aplicație în medicină internă și cardiologie. Activitatea sa a fost recompensată recent de către Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie cu Diploma de Excelență și cu medalia Gheorghe Jovin.
Dr. Gheorghe Meclea a fost Director Medical al Sanador, funcție pe care a deținut-o încă de la deschiderea primei clinici Sanador, în februarie 2001, și până la încetarea din viață. Vestea dispariției doctorului Gheorghe Meclea a fost primită cu tristețe și regret de către comunitatea medicală din România și de către colegii săi de breaslă, care îi vor păstra vie amintirea”, se arată în comunicatul clinicii private la care reputatul medic și-a desfășurat activitatea în ultimii ani.