Cel mai solid cuplu de la Hollywood se destramă! După ce tabloidele anunţă de câteva luni că Angelina Jolie şi Brad Pitt nu se mai înţeleg deloc, se pare că cei doi se gândesc serios să divorţeze.
Lucrurile dintre cei doi se pare că nu mai merg bine încă de anul trecut, când au fost surprinşi de paparazzi în timp ce se certau pe balconul unui hotel din Sydney, însă se pare că cei doi nu se mai înţeleg deloc, anunţă presa de peste Ocean. Jolie le-ar fi mărturisit prietenilor că acum e decisă să intenteze divorţ şi că nu mai e deloc fericită alături de Pitt.
În plus, Angelina chiar şi-a făcut bagajul şi a părăsit căminul conjugal, după o ceartă aprinsă cu starul din „Fury”, cel mai probabil din cauza apropierii actorului de actriţa Sienna Miller. Aceasta a plecat direct în Combodgia, unde vor începe filmările la noul ei film „First They Killed My Father”. „Angelina a plecat atât de repede, încât Brad a fost cuprins de remuşcări şi vină, fapt pentru care, după doar câteva zile, a luat copiii şi a plecat după ea în Cambodgia pentru a încerca să repare lucrurile între ei de dragul a tot ce a fost între ei”, a declarat o sursă pentru revista „In Touch”,.
Ştirea vine la doar câteva zile după ce Angelina a realizat un pictorial pentru revista americană Vogue, unde a acordat şi un interviu şi a recunoscut că ea şi Brad au probleme şi că mariajul lor nu este unul roz
sursa: libertatea.ro
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?