Directorul Muzeului ”Iulia Hașdeu”, din Câmpina, a fost găsit spânzurat. În vârstă de 50 de ani, Jenica Tabacu, a decis să-și ia viața. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ea. Conform mediafax.ro, Jenica Tabacu a fost găsită în casă. Familia acesteia a fost cea care a descoperit-o spânzurată și a alertat serviciul 112. Din nefericire, efortul medicilor dde a o salva a fost în zadar.
Este știut că Templul de la Câmpina, închinat Iuliei Hașdeu, a fost un loc de refugiu pentru Bogdan Petriceicu Hașdeu, tatăl Iuliei, după ce aceasta a murit. Despre castel de spune că ar fi unul bântuit, iar, conform legendei, Iulia poate și auzită cântând la piant, în timp ce este aplaudată de tatăl ei. În unele nopți chiar, bătrânul Hașdeu iese pe geam și urlă ca un lup.
Directorul Muzeului ”Iulia Hașdeu” a fost găsit spânzurat
Acesta a construit castelul între anuu 1894 și 1896, drept un edificiu straniu, menit să fie un mijloc de comunitare între el și fiica sa care trecuse la cele veșnice, prin intermediul unor ședințe de spiritism. Această construcție, alături de cavoul familiei Hașdeu, aflat în cimitirul Bellu, sunt unicele temple spiritiste din lume.
Într-un eseu, dramaturgul Ion Luca Caragiale, dădea detalii despre acest loc. ”Păşim pragul şi ne aflăm sub domul înalt din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare, stă liniştit un stâlp masiv de zidărie, de culoarea marmorii trandafirii. În partea din spate a stâlpului, împotriva uşii de intrare e o scară care suie la celelalte două. În rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimă scările, este un pod susţinut de stâlpi subţiri de fier.
Deasupra acestui pod stă sub domul albastru, statuia Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statuia este de lemn, şi colorata, dupa stilul evului mediu, este o operă de rară frumuseţe a sculptorului Casciani din Paris.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mântuitorul se ridică deasupra unor nouri, către cer cu braţele deschise, cu privirea aplecată spre pământul pe care-l binecuvântează cu amândouă mâinile. Din ochi îi pică lacrimi, în mâini şi în picioare se vad urmele cuielor şi pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către Răsărit”, a scris I.L.Caragiale.