Dictatorii şi Dumnezeu, o „relaţie” controversată. Două biserici demolate pentru a construi Sala Palatului

Camelia Arsene   
în Hotnews
26/01/2016, 13:45
Dictatorii şi Dumnezeu, o „relaţie” controversată. Două biserici demolate pentru a construi Sala Palatului GALERIE FOTO

Pe vremea aceea nu existau cluburi „de fiţe” ca în ziua de azi, dar demnitarii comunişti nu duceau lipsă de locuri de zbenguială, potopite de bucate alese, alcool în proporţii magice şi fetiţe cu forme apetisante.

Unul dintre aceste spaţii mirifice, ferite de ochii indiscreţi, se afla în zona Grădinii Zoologice.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Colţuri de rai discrete cu săli de cinema, cafenele şi poligoane

Ion Mihai Pacepa povestea: „Niciun muritor nu putea zări nici măcar o frântură din ceea ce era înăuntru. La prima vedere, clubul părea o copie fidelă, bine întreţinută, a grădinilor de la Versailles, ca un labirint de poteci împodobite cu statui şi bănci de fier forjat, aşezate lângă tufişuri şi straturi de flori, totul fiind de cel mai bun gust. Lacuri artificiale, fântâni arteziene şi pavilioane graţioase puteau fi întâlnite la tot pasul. Totuşi, ascunse cu discreţie în spatele gardului viu şi al copacilor ornamentali, se aflau câteva clădiri şi alte dependenţe utile. Pentru filmele special importate exista o sală de cinema intimă, unde chelneri aproape invizibili, îmbrăcaţi în negru, serveau torturi, îngheţată şi băuturi. În alt colţ era un teren de bowling cu o cafenea mică, pitorească, adăpostită între nişte pereţi de sticlă, tot acolo aflându-se palmieri şi plante tropicale. În spatele altui gard viu era un poligon de trageri închis, elegant, prevăzut cu un bar ai cărui pereţi erau înveşmântaţi în catifea albastră, culoarea Ministerului de Interne. Pentru ocazii speciale, mai era o sală de banchet şi una de dans. Terenurile de tenis şi de volei, precum şi grajdurile cu cai de curse completau tabloul”. Acesta era lăcaşul paradisiac în care Ceauşeştii şi prietenii lor se desfătau departe de ochii lumii. Este de notorietate faptul că nea Nicu adora vânătoarea, iar escapadele sale în natură se lăsau cu sute de animale masacrate şi cu chefuri de pomină în cabane special amenajate. Totuşi, pasiunea pentru trasul cu arma nu-i dădea pace nici când se afla la Bucureşti, astfel că de multe ori „marele cârmaci” se refugia în poligon, unde zăbovea ore întregi.

„Leana” nu suporta femeile mai frumoase decât ea

Un alt loc în care se organizau chemeze la care participa întreaga familie Ceauşescu era hotelul „Internaţional” din Sinaia. Serile de sâmbătă şi duminicile erau ocaziile cele mai frecvente, dar numai în zilele speciale cum ar fi 1 mai, 23 august şi uneori de Anul Nou. Petrecerile se ţineau într-un spaţiu format din sala de bal şi câteva încăperi mai mici la fiecare capăt, despărţite între ele de uşi glisante de lemn. La stânga era un hol mare, după care urma o încăpere ce avea o scenă pentru orchestră şi un ring de dans circular cu podeaua de marmură. La dreapta era o altă încăpere cu măsuţe joase pentru cocteiluri şi fotolii de catifea albastră, unde te puteai retrage la o cafea, un coniac şi o bârfă. Holul era plin de chelneri şi chelneriţe care serveau mâncare şi băutură. La chefurile organizate de Ceauşeşti venea toată protipendada comunistă, însă Elena alegea cu migală persoanele care trebuiau să stea la masa ei. În general erau preferaţi demnitarii cu neveste mai mult sau mai puţin boccii, pentru că Elena nu suporta femeile mai frumoase decât ea. În primul rând, o ura cumplit pe actriţa Violeta Andrei, soţia ministrului de externe Ştefan Andrei, o femeie de o frumuseţe rară. De altfel, domnul Ştefan Andrei ne-a mărturisit că, din acest motiv, Elena Ceauşescu i-a interzis soţiei sale apariţia în filme la tv…

Şah, volei, „pitita” şi fotbal

O altă pasiune a dictatorului era jocul de şah, iar apropiaţii săi, printre care fostul ministru de externe al României Ştefan Andrei, susţin că era un excelent şahist. Nea Nicu şi consoarta sa obişnuiau să joace volei, şeptic şi… „pitita”, un fel de „v-aţi ascunselea”. Pasiunea lui Ceauşescu pentru fotbal este de notorietate şi a fost împărtăşită de fiul său, Valentin. În anul 1961, când încă nu era şef al statului, Nicolae Ceauşescu a decis că vechiul club al armatei, CCA, să se numească „Steaua”. Atunci a apărut în premieră această denumire, fapt confirmat după 1990 într-un interviu televizat şi de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Angelescu, iar datorită lui nea Nicu steliştii au fost catalogaţi mulţi ani cu apelativul „ceauşeii”. Tenisul şi golful erau alte pasiuni ale cuplului dictatorial. După 1989, terenurile de la Neptun, arondate Hotelului Arad, au fost preluate de RA-PPS. Acum, la 25 de ani distanţă, Regia le-a pus în vânzare, ele figurând pe ultima listă a unor imobile care pot fi cumpărate de la stat. Terenul de tenis are peste 6.600 mp şi a fost cotat la 782.000 de euro, plus TVA, în timp ce terenul de minigolf, care are o suprafaţă de 7.753 mp, valorează 907.200 de euro, plus TVA. În total, aproape 2.100.000 de euro! Un fleac…

Dictatorii şi Dumnezeu, o „relaţie” controversată

Sunt o groază de speculaţii privind relaţia dintre Ceauşeşti şi Biserică. Există o înregistrare video de la înmormântarea mamei Elenei, care prezintă cuplul Ceauşist la slujbă. De aici s-a născut întrebarea care era relaţia acestuia cu biserica şi tot scriitorul Dan Ciachir ne-a oferit lămuriri: „Relaţia dintre Ceauşeşti şi biserică a fost variată precum epocile. A fost o perioadă în care a existat o deschidere faţă de biserică, apoi a urmat reversul medaliei. Tatăl lui Ceauşescu a fost înmormântat cu sobor de preoţi la începutul anilor ’70, iar sora lui Nicolae a ajutat foarte mult la refacerea Mănăstirii Brâncoveni din judeţul Olt. Părinţii lui au avut respect faţă de biserică, ceea a şi dus la disocierea României faţă de URSS, unde a avut loc o adevărată Apocalipsă a bisericii. Şi la noi a existat o prigoană în anumite perioade, dar ei au sfârşit refuzând împărtăşania şi intonând „Internaţionala Socialistă”.

La început, Ceauşeştii au fost înţelegători. Îmi aduc aminte de perioada în care Iustin Moisescu a devenit Patriarh, în 1977, clerul era singura breaslă care se adresa oficialităţilor cu apelaticul «domnule», iar înverşunarea lor ulterioară a venit din nebunie, prostie, manie… În vremea lui Gheorghiu-Dej nu s-au dărâmat atâtea biserici, ca în timpul lui Ceauşescu. E adevărat că au fost demolate două, atunci când s-a construit Sala Palatului şi cartierul din jurul ei, dar nu au fost transformate în silozuri sau în săli de sport. Deci la noi n-au fost profanate bisericile cum s-a întâmplat în Rusia şi în alte ţări comuniste, de exemplu în Albania, care devenise stat ateu şi unde a fost împuşcat un preot în ’72, pentru că a botezat un copil.

Ceauşescu a avut, la început, o deschidere faţă de biserică, continuată din timpul lui Dej, dar şi datorită oamenilor educaţi din jurul său, personaje cu studii complete, cu doctorate.

sursa: taifasuri.ro

Închide ×