Alina Borcea, actuala soţie a fostului acţionar dinamovist, Cristi, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile despre relaţia pe care o are cu omul de afaceri. Mai mult decât atât, frumoasa timişoreancă a vorbit, pentru Star News de la Antena 1, pentru prima oară despre sarcina ei, dar şi despre dorinţele azătoare pe care le are în acest moment.
Arată mai bine ca niciodată, semn că sarcina pe care o poartă în acest moment îi prieşte la maximum, Alina aşteptând cu nerăbdare să mai dea naştere unui moştenitor al imperiului Borcea. De altfel, tânăra soţie a fostului acţionar dinamovist şi recunoaşte că aceasta a douasarcină este mai uşoară decât prima. ”Cu Alexandru am experimentat nopţile nedormite, dar la a doua sarcină ştiu la ce să mă aştept şi îmi aştept fetiţa cu bucurie. Sunt o mămică grijulie, iubitoare, atentă ţi totul vine natural”, explică, cu un zâmbet larg, Alina care susţine că nu are pofte prea des şi că îşi doreşte doar legume, fructe şi carbohidraţi.
În altă ordine de idei, în interviul pe care l-a acordat pentru Star News de la Antena 1, emisiunea difuzată de la ora 20.00 şi prezentată de Liviu Vârciu, Alina Borcea recunoaşte că îi este dificil să se obişnuiască cu ideea că soţul ei este închis. ”Nu sunt o femeie singură, sunt o femeie măritată. Este greu să stau departe de soţul meu, dar dragostea ne dă putere să trecem peste toate. M-am focusat pe muncă ca să îmi fie mai uşor. Puterea mi-o iau din dragostea soţului meu şi a copilului, iar faptul că muncesc mult mă ţine departe de a mă gândi că el nu este lânga mine”, explică Alina.
Mai mult, mărturiseşte Alina, cele mai dificile momente sunt cele în care trebuie să plece de la Penitenciarul Poarta Albă, locul în care este închis soţul ei. ”E adevărat, plec plângând de la penitenciar. Nu este uşor din punct de vedere emoţional să pleci de acolo. Iar de fiecare dată când plecăm de acolo, Alexandru îi spune: ”Tati, hai acasă! Te iubesc”. Mi-e greu, plâng, dar răutăţile pe care le-am citit, că aş fi fost bătută la penitenciar, sunt inumane. Lui Alexandru îi lipseşte foarte mult tatăl lui, îl tot caută prin casă… Acum, dorinţa mea cea mai mare este să vină soţul meu acasă şi să nasc o fetiţă sănătoasă”, a mai spus Alina.
SURSA: spynews.ro
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet