Sute de filme şi cărţi, documentare şi articole din reviste au implementat în conştiinţa oamenilor din întreaga lume rolul important pe care l-a jucat Central Intelligence Agency în ultimele decenii. Lupta împotriva comunismului şi a terorismului sunt activităţile care au făcut ca CIA să fie privită cu admiraţie, însă puţini sunt cei care ştiu de misiunile secrete ale Agenţiei privitoare la traficul de droguri sau lovituri de stat.
1. Contrabanda cu opiu între CIA şi Kuomintang
Motivaţia principală a CIA este de a proteja interesele Statelor Unite în întreaga lume, iar în numele luptei împotriva comunismului Agenţia ar fi făcut orice. S-a implicat inclusiv în China, unde a susţinut forţele loiale generalului Chiang Kai-chek, reunite în partidul Kuomintang, în confruntarea cu partidul comunist al lui Mao Zedong. Impulsul a fost mai mult decât logistic, CIA punând opoziţiei la dispoziţie toate echipamentele necesare pentru traficul de opiu în China, dar şi între Birmania şi Thailanda. Drogurile reprezentau o sursă importantă de venit pentru opoziţie, ajutând-o să se finanţeze, iar CIA a oferit pentru transportul lor inclusiv avioane aparţinând Air America.
2. Afacerea Iran-Contras
Cei care au văzut filmul Secrete de Stat ştiu despre ce este vorba. Suntem în plină epocă a preşedintelui Ronald Reagan, iar CIA nu-l vede deloc cu ochi buni guvernul sandinist din Nicaragua, al lui Daniel Ortega, pe care îl consideră comunist. Soluţia a fost, ca şi în China, de a sprijini financiar opoziţia, numită aici forţele Contras. În acest sens, CIA a eliberat o cale aeriană care să permită importul a tone de cocaină din SUA (fapt ce a determinat o criză a crack-ului printre dependenţii de cocaină din pătura săracă a populaţiei americane), iar oficiali ai SUA s-au ocupat în paralel, sub acoperire, cu vânzarea de arme către Iran, banii fiind deturnaţi către forţele Contras. Un exemplu dovedit este cel al locotenent-colonelului Oliver North, adjunctul consilierului pentru apărare naţională al SUA. Acesta a vândut prin intermediari arme Iranului şi a deturnat profiturile către forţele Contras, într-o perioadă în care Congresul interzisese ajutorarea lor. Detaliile afacerii au implicat mai mulţi oameni de stat şi militari, dar niciunul nu a fost vreodată pedepsit.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?