Secretarul general al PSD Diaspora, Stela ARHIRE, şi-a dat demisia din funcţie în urma „rezultatului dezastruos” de duminică, din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, solicitând şi celorlaţi lideri de la vârful PSD Diaspora să îi urmeze gestul.
Stela ARHIRE, secretar general PSD Diaspora, spune că a decis să se retragă din funcţie, „având în vedere rezultatul dezastruos obţinut de Partidul Social Democrat în diaspora” şi solicită „ca un gest similar, pe care l-aş considera cel puţin de bun simţ şi de toţi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al PSD – Diaspora.
„Îl rog pe Preşedintele interimar al PSD Diaspora să dizolve biroul executiv şi să convoace, în prima parte a anului 2015 o conferinţă extraordinară de alegeri, care să reprezinte un demers menit să favorizeze alegerea unor persoane care să lucreze cu adevărat pentru acest partid şi să nu mai adopte o poziţie critică extrem de confortabilă, care însă nu este niciodată susţinută şi de fapte concrete, care să dovedească o poziţie activă faţă de sprijinirea intereselor românilor aflaţi în străinătate.
De asemenea, solicit public conducerii PSD să analizeze implicarea fiecărui membru deţinător al unei funcţii în ierarhia acestui partid, cu privire la implicarea efectivă şi eforturile depuse în vederea sprijinirii demersurilor de campanie electorală”, susţine Stela Arhire, într-o scrisoare deschisă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Social-democrata solicită totodată Guvernului României „să-i demită pe toţi conducătorii de instituţii publice, care trebuiau să gestioneze cu profesionalism situaţia românilor din străinătate, dar care, în fapt, au reuşit să creeze deservicii imense atât imaginii guvernului României în rândul românilor din afara graniţelor ţării, cât şi a PSD ca partid responsabil cu nominalizarea lor în importantele funcţii pe care le deţin.”
„Păstrarea lor în funcţii nu ar putea fi considerată decât o sfidare a mesajului transmis de românii din afara graniţelor ţării, iar demiterea lor precum şi a celor care prin activitatea desfăşurată în calitate de funcţionari în cadrul aceloraşi instituţii au contribuit la dezastrul pe care îl constatăm în prezent, TREBUIE să fie un semnal fără echivoc care să demonstreze tuturor celor care ne privesc, că am învăţat lecţia dură a rezultatului alegerilor.
Nepoţii, finii, cumetrii, fii, fiicele, prietenii prietenilor sau pilele de orice rang să plece din aceste instituţii, care au reprezentat oglinda guvernării pentru românii din Diaspora.
Modul în care aceştia şi-au făcut treaba este cel mai bine reflectat în valul de antipatie pe care l-au stârnit în rândul românilor din Diaspora, ale cărui consecinţe au avut repercusiuni inclusiv asupra multor alegători din ţară, care au ales să sancţioneze prin votul lor, ceea ce s-a considerat a fi bătaia de joc pe care statul român, prin instituţiile sale, a adus-o românilor din străinătate”, susţine Arhire.
Aceasta adaugă că refuză să mai accepte să asculte „corul de bocitoare ce trăiesc din bani publici şi care se plâng acum că alţii sunt vinovaţi că PSD a pierdut alegerile.”
„Îi atenţionez pe cei care s-au dat dispăruţi din partid cu lunile sau anii şi au binevoit să apară în ultima zi de campanie, că puteau să aibă macar bunul simţ să stea până la capăt cu noi şi să nu să dispară la primul semn rău. PSD-ul este un partid construit pentru oameni corecţi care muncesc şi nu pentru vânători de funcţii trecătoare şi abonaţi la banul public. (…) Premierul Victor Ponta a început această reformă care trebuie însă să meargă până la capăt”, mai spune Arhire.
Stela Arhire este cea care, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, a participat, alături de deputatul PSD Cătălina Ştefănescu , la o serie de activităţi cu românii din Franţa. Printre aceste activităţi s-a numărat şi un „eveniment electoral” pentru candidatul Victor Ponta, într-o biserică românească din Paris.
Într-o înregistrare postată pe YouTube, au fost prezentate imagini din biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde Stela Arhire şi Cătălina Ştefănescu le primiteau oamenilor 20.000 de cărţi în limba română. Cum reacţia românilor a fost una neaşteptată, ei începând să huiduie, pesedistele au încercat să le spună că nici ele, nici diaspora nu au culoare politică.
Componenƫa conducerii PSD Diaspora, aşa cum a fost votată în cadrul Conferinƫei din 19 aprilie 2013 şi validată de conducerea PSD, este următoarea:
Preşedinte – Ciprian TĂNĂSESCU
Secretar General – Stela ARHIRE
Prim-Vicepreşedinte – Adrian ANGHEL
Vicepreşedinƫi: 1. Cătălin RĂDULESCU 2. Iulian ƮOCU 3. Dan LUCA 4. Marius S RBU 5. Ionela PRODAN 6. Marius POPA 7. Laura HANT 8. Mariana BRATU 9. Florin TĂTARU 10. Marian TUREA 11. Alex PETRESCU 12. Ciprian BOLOS 13. Alexandra VAIDA
Secretari Executivi: 1. Valentin BERLINSCHI 2. Valentin IOVAN 3. Anda GHIRAN 4. Geanina DIMITRESCU 5. Daniela FRĂƮILĂ 6. Alexandra C RSTEA 7. Cristina CUCULAS 8. Adelina BADEA 9. Daniel Ioan CORNEA 10. Ciprian MANOLIU 11. Rodica IANCU 12. Claudiu DOSPINOIU
sursa: romaniatv.net