Opt procurori au intrat în cursa pentru șefia Parchetului General. Este vorba de fostul procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, Gabriela Scutea, Horaţiu Radu, Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Laura Oprean, Marian Drilea şi Sorin Vasilache. Aceștia vor susţine interviul pe 14 şi pe 15 ianuarie 2020 și tocmai și-au depus declarațiile de avere în vederea ocupării acestui post.
Ce declarație de avere au cei care candidează la funcția de procuror-șef al Parchetului General
Din declaraţia de avere a lui Daniel Horodniceanu, procuror la DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, reiese că acesta a încasat în 2018, 241.327 de lei de la Ministerul Public (20.110 lei pe lună, echivalentul a aproximativ 4.300 de euro). Aceasta a fost singura sursă de venit a procurorului care candidează atât pentru şefia Parchetului General, cât şi pentru conducerea DIICOT.
Daniel Horodniceanu locuieşte, alături de soţie şi cei trei copii, într-o casă din Iaşi, construită în 2012 care are o suprafață de 245 mp, şi mai deţine două terenuri intravilane şi unul agricol. Procurorul conduce un autoturism Mercedes din 2013 şi are, în bancă, 38.000 de lei. De asemenea, Horodniceanu a contractat, din 2015 începând, trei credite, cel mai mare în cuantum de 543.383 de lei, scadent în 2032.
Gabriela Scutea a fost, între noiembrie 2006 – mai 2013, adjunct al procurorului general de atunci, Laura Codruţa Kovesi. Ulterior, între mai – august 2013, a fost numită consilier al Procurorului General de atunci, Tiberiu Niţu. În ianuarie 2016, în perioada scandalului privind OUG 13, Gabriela Scutea deţinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei și în mandatul lui Tudorel Toader, a candidat la şefia DNA. Aceasta a depus ultima declaraţie de avere în 2017.
Potrivit documentului, magistratul a încasat într-un an aproximativ 208.000 lei, cumulând salariul de la Ministerul Justiţiei (141.410 lei) cu salariul de ministru consilier primit de la Ministerul de Externe şi indemnizaţia de membru al Consiliului de îndrumare şi supraveghere, plătită de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Suplimentar, Gabriela Scutea a mai câştigat mici sume de bani din investiţii (dobânzi).
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Procuroarea Scutea deţine o casă lângă Braşov, în suprafaţă de 247 mp, aflată încă în construcţie în 2017, şi un apartament de 38 mp în Braşov. La categoria autovehicule, în declaraţia de avere figurează un Volkswagen Passat din 2002. În conturile bancare, Scutea deţinea aproximativ 41.500 de euro şi 142.000 de lei.
Răzvan Horaţiu Radu este, la rândul său, unul dintre cei ce doresc să conducă PÎCCJ. El a fost delegat din iunie 2019, de Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de adjunct al procurorului general. În perioada iulie 2018-iunie 2019, acesta a reprezentat Ministerul Public la şedinţele de judecată de la Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Radu a obţinut în anul fiscal 2018, din salarii, venituri în cuantum de 351.464 de lei, cumulând remuneraţiile de la PÎCCJ cu cele de la Ministerul Afacerilor Externe şi Universitatea Cuza din Iaşi, unde este cadru didactic.
În plus, Radu a obţinut venituri din activităţi independente, astfel: aproximativ 10.000 de euro primiţi de la Consiliul Europei (diurne, cheltuieli de transport etc) şi 2.800 de lei de la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Horaţiu Radu conduce un BMW X3 din 2013 şi deţine, împreună cu soţia, două apartamente în Bucureşti, în suprafaţă de 139 mp, respectiv 58 mp, o casă de 262 mp în Voluntari, precum şi o casă şi un teren intravilan în judeţul Bacău. Pentru unul dintre apartamente, cei doi soţi au încasat într-un an, din chirie, 16.920 de lei. De asemenea, cei doi deţin ceasuri şi bijuterii în valoare de 7.000 de euro şi au contractat două credite, unul de 50.000 de euro şi un altul de 375.000 de lei.
Ce avere are Ionel Corbu, procuror militar care candidează pentru șefia Parchetului General
Ionel Corbu, unul dintre procurorii militari care au instrumentat dosarul privind mitingul din 10 august 2018, a depus ultima declaraţie de avere în 2017.
În acel an el a câştigat ca prim-procuror militar 181.691 de lei. Ionel Corbu şi soţia sa deţin două imobile în Bucureşti, unul de 66 mp şi altul de 29 mp, şi mai au, în coproprietate, un teren extravilan în Ilfov de 3.000 mp. De asemenea, în declaraţia de avere figurează două autoturisme: un Renault Fluence din 2011 şi un Volkswagen Touareg din 2005.
Florin-Daniel Căşuneanu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a primit pe parcursul unui an fiscal 196.249 de lei din salarii, 14.195 de lei din partea CSM şi alţi 8.626 de lei din activităţile didactice prestate la Universitatea Cuza din Iaşi, acolo unde este coleg cu Horaţiu Radu.
Căşuneanu conduce un Volkswagen Passat din 2013, iar în 2018 a vândut un teren cu 35.000 de lei. La capitolul clădiri, în dreptul procurorului figurează o casă în judeţul Iaşi, aflată în construcţie în 2018, şi un apartament de 90 mp în Iaşi. Începând cu 2013, Căşuneanu a conrtactat trei credite, dintre care unul auto, în cuantum total de 442.000 de lei.
Laura Oprean este, din 2016 şi până în prezent, prim-adjunct al procurorului general. Ea a mai activat ca procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dar și în cadrul DNA Cluj ca procuror, iar ulterior ca procuror şef serviciu.
Potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul CSM, Oprean a obţinut, în 2018, 242.733 de lei de la PÎCCJ, la care se mai adaugă 6.926 de lei obţinuţi în urma unor hotărâri judecătoreşti. Laura Oprean este titulara unui teren intravilan de 1.762 mp în Cluj, oraş în care deţine şi un imobil de 76 mp.
Candidat cu casă de 1.350 de metri pătrați la șefia Parchetului General
Pompiliu Marian Drilea-Marga, al şaptelea candidat pentru funcţia de procuror general, este procuror DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov. Conform declaraţiei de avere depuse în 2017, a obţinut într-un an fiscal, cumulat, 237.230 de lei, din activitatea de magistrat şi cea de lector la Universitatea Transilvania din Braşov, acolo unde predă drept procesual penal.
Drilea deţine, împreună cu soţia, o casă în apropiere de Braşov, în suprafaţă de 150 mp, şi un apartament în Braşov de 65 mp. De asemenea, Drilea are în proprietate trei terenuri intravilane, cel mai mare de 1.179 mp, şi a contractat trei credite bancare, la care mai avea de rambrusat, în total, suma de 70.000 de euro.
Nu în ultimul rând, Sorin-Săndel Vasilache, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a primit în anul fiscal 2017 suma de 198.289 de lei din salarii, la care se adaugă 10.750 de lei primiţi de la CSM ca venit membru comisie de examinare concurs.
Vasilache deţine, împreună cu soţia, două imobile în Braşov, o casă de locuit de 1.350 mp şi un apartament de 103 mp. La capitolul terenuri, Vasilache a trecut două terenuri intravilane, cel mai mare în suprafaţă de 2.260 mp, şi două locuri de parcare. Sorin Vasilache are două maşini, un Mercedes Benz din 2007 şi un Opel Astra din 2011, deţinând în cont suma de 15.000 de lei. Magistratul de la Curtea de Apel Braşov a contractat cinci credite, scadente între 2021 şi 2027, în cuantum total de 414.390 de lei.