Guvernul României vrea să intre în vacanță de miercuri, iar astfel PSD nu va mai putea asigura cvorum în ședința în care se va dezbate moțiunea de cenzură. Opoziția, însă, încearcă să vină pentru a avea loc măcar ședința.
Vacanța de Crăciun este cea mai așteptată perioadă din an de către toți românii. De la cei mici până la cei mari, toată lumea vrea să stea acasă în sânul familiei de Sărbători. Și parlamentarii doresc să intre în vacanța de iarnă, însă prea devreme.
Guvernul vrea să intre în vacanță
Guvernul a ales să intre în vacanță chiar înaintea ședinței în care ar urma să se dezbată moțiunea de cenzură. Opoziția a depus o moțiune de cenzură în Parlament, iar senatorul PNL Florin Citu , deputatul USR Ionuț Motescu și deputatul PMP Robert Turcescu cred că există mari șanse ca aceasta să treacă. „Și cei de la Pro România au semnat. Discuțiile continuă până în ultimul moment, există un grup important la Senat care doreste să voteze moțiunea. Sunt mai mult de 10, la Senat, iar discuțiile se țin până în ultimul moment”, a declarat senatorul Florin Citu.
„Pentru Liviu Dragnea, ati aruncat Romania intr-o stare de instabilitate politica fara precedent dupa 1989!”, le reproșează cei trei miniștrilor și premierului.
În această moțiune se scrie despre Guverncă ar avea număr mare de ministere, secretari și subsecretari de stat, care sunt plătiți „regește”, iar Carmen Dan este prezentată ca ministrul responsabil de violențele împotriva cetățenilor de la proteste. Ministrul Agriculturii este „groparul zootehniei romanesti”, iar Tudorel Toader ar fi „icoana la care se închină toți condamnații din penitenciare și recidiviștii eliberați”. Despre ministrul Finantelor se spune că „încă mai confundă Ministerul cu discotecile”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere