Daniela Crudu a rămas fără ordinul de protecţie împotriva iubitului croat. Acesta a fost valabil timp de cinci zile, astfel că iubitul care a agresat-o pe vedeta TV de a băgat-o în spital, se poate apropia acum de ea şi la mai puţin de 200 de metri.
Daniela Crudu, fără ordin de preotecţie împotriva iubitului violent
Actul care îl ţinea la depărtare pe iubitul croat al Danielei Crudu după ce acesta a snopit-o în bătaie a expirat, întrucât a fost emis doar pentru o perioadă de cinci zile. Daniela Crudu a avut cu bărbatuil croat o relaţie de aproape un an.
Daniela Crudu a fost sub protecţia unui ordin emis provizoriu, acest ordin îi interzicea iubitului croat să se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri. Pentru obţinerea unui ordin permanent de protecţie, Daniela Crudu ar fi trebuit să se prezinte, joi, în faţa instanţei.
Ordinul de protecţie a expirat
Daniela Crudu a fost bătută bestial la sfârşitul săptămânii trecute după ce ea şi iubitul croat au petrecut într-un club. Acolo, iubitul a observat că Daniela Crudu este cunoscută de mulţi străini, astfel că a devenit foarte gelos. De la gelozie până la agresiune nu a fost decât un pas.
Cearta dintre cei doi a izbucnit încă de la plecarea din club, respectiv din maşină. Odată ajunşi acasă, iubitul croat a snopit-o în bătaie pe Daniela Crudu. Aceasta a ajuns la spital plină de vânătăi, cu ochii tumefiaţi şi cu o ruptură de piramidă nazală.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Iubitul croat, imediat după agresiune a ajuns la spitalul unde Daniela Crudu fusese internată şi a vrut să intre peste ea. Nu a reuşit, cadrele medicale nu l-au lăsat să intre în salon. Bărbatul şi-a luat hainele din casa Danielei Crudu, acolo unde locuia, în prezenţa surorii Danielei Crudu şi a prietenului acesteia.
Daniela Crudu o are aproape în aceste clipe grele doar pe sora şi tatăl ei, mama vedetei este plecată în Italia. ”Sunt în Italia de 10 ani şi voi mai sta aici pentru că am un contract de respectat.
Primii doi ani au fost foarte grei. Nu mi-e ruşine să spun că am făcut tot felul de munci, am lucrat inclusiv la negru. Acum am un loc de muncă stabil, am rezidenţă în Italia şi este mult mai bine.
În România vin cam de două ori pe an”, povestea mama Danielei Crudu în anul 2015. Părinţii Danielei Crudu au divorţat în anul 2015. Tatăl Danielei Crudu a apărut la televizor şi şi-a vorbit soţia de rău. Aceasta s-a întors din Italia şi a divorţat.