Dăncilă și Dragnea anunță cei 8 miniștri schimbați! Olguța Vasilescu preia Transporturile!

Alexandra Chivu   
in Stiri de ultima ora
19/11/2018, 20:22
Dăncilă și Dragnea anunță cei 8 miniștri schimbați! Olguța Vasilescu preia Transporturile!
Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea au anunțat cei 8 miniștri care au fost înlocuiți

Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea au anunțat cei 8 miniștri pe care îi vor schimba! Olguța Vasilescu a preluat Transporturile! Luni, 19 noiembrie, social-democrații au votat remanierea guvernului Dăncilă. Astfel, opt dintre minștri au fost încoluiți, iar lista a fost deschisă de Paul Stănescu, unul dintre cei mai duri contestatari ai lui Liviu Dragnea. Însă, pe de altă parte, 3 dintre cei care se vor instala în Guvern au mai trecut, în perioada lui Sorin Grindeanu, pe la Palatul Victoriei.

De menționat este că lista remaniaților a fost hotărâtă de Dragnea și de apropiații acestuia, în cadrul unor ședințe informale ce au avut loc atât duminică noapte, cât și luni dimineață, 19 noiembrie. Așadar, liderii PSD au votat ferm demiterea fostului vicepremier și ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu, în pofida faptului că, inițial, acesta a fost susținut intens de Viorica Dăncilă. ”Înlocuitorul lui Stănescu este Ilan Laufer, fost ministru în cabinetul Grindeanu”, a declarat Viorica Dăncilă.

Dăncilă și Dragnea au anunțat cei 8 miniștri schimbați!

LIVE: Declarații de presă după ședința Comitetului Executiv al PSD. Cine sunt miniștrii care ar putea fi schimbați — https://goo.gl/Tq7yCuUrmariti integral Stirile ProTV si pe aplicatie — http://onelink.to/dhrsfr

Gepostet von StirileProTV am Montag, 19. November 2018

De la Transporturi pleacă Lucian Șova, în locul său venind Lia Olguța Vasilescu. Iar acum, instalat în locul Olguței va veni deputatul Mihai Budai. La Cultură vine senatorul Daniel Breaz ce a luat locul lui George Ivașcu, iar la Economie vine Niculae Badalau, instalându-se în locul lui Dănuț Andrușcă. Acestea fiind zise, să vedem care sunt posturile, oamenii și declarațiile Vioricăi Dăncilă despre fiecare în parte.

-”La Transporturi-Lia Olguța Vasilescu. Am văzut că are capacitatea de a duce la bun sfârșit proiecte majore pentru România – legea salarizării, legea pensiilor. Această capacitate cred că o face pe doamna Lia Olguța Vasilescu un candidat foarte bun pentru acest portofoliu.”

-”Ministerul Muncii și Justiției Sociale a rămas vacant. Am propus pentru acest minister pe Marius Budăi-este șeful comisiei pentru buget finanțe și bănci, iar acest lucru este dublat de experiența pe care o are în domeniul social”

-”La Economie-Nicolae Bădălău. Este nevoie de o persoană cu autoritate pentru a accelera activitatea”

-”La Ministerul Comunicatiilor – Alexandru Petrescu. Este fost ministru în cadrul Ministerului pentru IMM-uri. Experiența lui îl ajută sa dea un răspuns pozitiv în cadrul acestui minister”

-” Ministerul Culturii – prof univ Daniel Breaz. Cred că avem nevoie de rigurozitatea matematică a domnului profesor care să miște lucrurile în minister”

-” Ministerul Tineretului și Sportului – Bogdan Matei”

_” Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Pubice avem revenirea unui fost ministru – Ilan Laufer”

-”Ministerul Apărării Naționale. Mihai Fifor lasă un minister la cheie. Gabriel Leș a mai avut funcția de ministrul al Apărării”, conform știriprotv.ro.

Închide ×