Dan Puric combate vehement noul val de „corectitudine politică“

Acesta a comentat, în stilul caracteristic, ideile despre corectitudinea politică prin care tinerii devin debusolaţi, formând o generaţie „spontanee”, iar tradiţiile cu privire la familie, creştinism, patriotism se pierd.

„La români, rezistenţa este de esenţa creştină”

– Aţi luptat prin artă cu subcultura, cu kitschul? Aţi pierdut speranţa pentru poporul român sau vedeţi luminiţa de la capătul tunelului?
– N-am pierdut speranţa, dar sunt doua drumuri total diferite, paralele. Sunt ca şinele de tren care nu se întâlnesc niciodată. O dată sunt instinctele astea atavice, care incomodează foarte mult noua formă de reeducare. Pe de o parte, poporul a fost scos din albia lui firească în perioada comunistă din ’45, şi încă o dată, poate mai mult decât atunci, în perioada asta. Ca atare, poporul român, daca mai traieşte, o face printr-un fenomen carstic. Ce este la suprafaţă este o populaţie răvăşita, confuză, săraca de ea, chinuită, ca într-o robie, pe plantaţii europene pudrate cu drepturile omului şi cu democraţie. Şi atunci ne repliem cum putem. Respirăm pe dedesubt! Pesemne că va fi şi o replică dată la un moment dat, nu în sensul de revoluţie, că nu cred că mai facem asta. E replica aia de tip creştin. Începe lumea să se mai limpezească.

– Credeţi că s-a limpezit poporul român? S-a trezit?
– N-are cum. E ca şi vârsta copilului. Se numeşte ascultare târzie. Şi nici n-am dreptul să-l judec, că fac parte din el şi ştiu prin ce am trecut. Am şi o admiraţie profundă faţă de acest popor, care nu s-a dezis. A fost mutilat, dar nu de partea mutilată vreau să vorbesc, ci de partea cealaltă. Daca n-aveam martirii, mulţi şi necunoscuţi, dacă n-aveam acea calitate, cum zicea Eminescu, celula morală impenetrabilă, am fi fost risipiţi. Terminaţi. Acum încearcă să se dea o lovitură fatală… a potenţialului, a identităţii, prin folosirea acestei curele de transmisie, a guvernului-marioneta. Avem slugi fanariote. Dacă vreţi să vedeţi cum se vindea ţara înainte, vă uitaţi la ce se întâmplă astăzi. Nu-i nevoie să mergem în trecut. Desigur că acum sunt forme noi, mai moderne, de distrugere. Pe vremuri n-aveau IT care sa vânda hălci de terenuri, erau mai primitivi în exploatare, dar tendinţa a rămas aceeaşi, sunt doar rafinamente tehnice.

„Maladia secolului, neomarxismul cultural, distruge tineretul”

– Ce nenorociri ne pândesc în ideologia noua?
– Am scris prefaţa cărţii „Politica neomarxistă culturală”. Este vorba despre efectul acesta de a distruge tineretul. Metodele sunt vechi. În Occident, ele au început demult. E o maladie fantastic de periculoasă, şi se pare ca e nevindecabilă. Doar Bunul Dumnezeu, daca se milostiveşte de noi… Pesemne că cineva, când a început cu această doctrină neomarxistă, a Şcolii de la Frankfurt, în 1920, a citit ce a zis strategul acela, cu 500 de ani înaintea lui Hristos, un chinez, Sun Tzu, în „Arta Războiului”: „Tăiaţi-le rădăcinile, acoperiţi-le cerul, distrugeţi-le tradiţiile, faceţi-i să se ruşineze de ceea ce sunt, şi atunci nu va mai fi nevoie sa luptaţi ca să cuceriţi. Lor fiindu-le ruşine de ceea ce au ajuns vă vor implora ei să-i salvaţi de ce au ajuns!”. Au citit lucrul acesta şi au zis „Hai să-l punem în practică”, şi aşa a apărut desfacerea aceasta, ca la foile de ceapă, a identităţii românesti, pentru ca România e ultima cetate ortodoxă.

– Haideti sa exemplificăm punctual pericolele!
– Alexis Carrel, cel care a luat Premiul Nobel, un mare om de ştiinţă, era ateu în tinereţe. L-au trimis la… Lourdes, unde se făceau minuni. I-au zis: „Stai şi tu acolo în calitate de medic, să observi daca e impostură sau ceva”. Vedea intrând oameni în baston şi ieşind pe picioare şi spunea, fumând: „Escrocherie!”. Dar când a văzut o doamnă care intrase cu mâna cianozată toată şi a ieşit vindecată, el a stins ţigara şi a zis: „Acum cred!”. Era totuşi doctor. Atunci a avut un şoc. Dar nu despre asta este vorba, ci despre toată cariera sa. A spus ceva care se potriveşte foarte bine acum. A zis: „Dragă, corpul acesta se poate păzi de mediul din afară prin piele, că doare. Daca înghiţi ceva stricat există mucoasa gastrointestinală care reacţioneaza, dar sufletul nu!”. Sufletul e o celula fara membrană! Îi intră orice porcărie! Asta e o chestiune pentru care eu sufăr enorm de mult. Sunt o celula fără membrană pentru ceea ce se întâmplă astăzi. Parinţii au fost ocupaţi cu câte doua-trei serviciuri ca să supravieţuiască, profesorii au fost terminaţi, iar copiii….

„Cinstea presupune să-i zici omului adevarul”

– Care sunt cele mai mari pericole în noua educaţie a copiilor?
– Am urmărit o discuţie într-o şcoală europeană. O doamnă foarte bine platita îi spunea unei mămici care avea un copil de vreo 11 ani: „Baiatul dumneavoastră poate sa vină mâine în ipostaza de fetiţă”. Şi mama a fost naucită şi a zis: „Nu vă supăraţi, dar nu vi se pare că se creeaza o confuzie în capul copilului?”. Ce i-a raspuns femeia aia teribilă, cu nenumarate premii europene? „Nu! Dumneata îi creezi o confuzie, ca i-ai zis de mic copil ca e băiat!”. Şi atunci te uiţi în oglindă şi te întrebi: „Băi, eu ce sunt, băi, frate?”. La mine e sigur, că eu sunt Puric! N-au cum să mă mişte din identitatea asta. Dar gândiţi-vă că s-a facut un partizanat. Nu mai ai voie sa vorbeţti despre gen, nu mai ai voie sa vorbeşti despre orice, că trebuie sa fii politic corect. Dar cinstit sufleteşte când eşti? Pentru că dracul poate să fie corect, dar niciodată cinstit! Cinstea presupune să-i zici omului adevarul, corectitudinea este în altă dimensiune. Si miliţianul este corect. Si mersul trenurilor e corect. Pe când atunci când intri în sfera sufletului, ai nevoie de altă dimensiune.

„Ideea de gen masculin, feminin – a devenit o himeră”

– Este cumva neomarxismul un pericol real si pentru familia tradiţional=?
– Acum se traieşte o etapă de teroare din partea sistemului. Cum că în familie tatăl e de tip patriarhal şi exercită o dictatură care trebuie distrusă. De aia copilul de la 10 ani trebuie să aibă drepturi şi poate să-l dea în judecată pe tată. Mama, din cauza opresiunii, este, în viziunea lor, isterică şi schizoidă. Şi copilul, atunci, întreaba: unde să mă duc? Vii la Stat. Şi s-a creat o societate de orfani. Şi atunci ce se poate întâmpla? Se sparge celula familiei. D-aia acum trebuie să fii „politically correct”, să nu ofensezi. Dacă-i dai o palmă copilului că a pus mâna pe un drog, eşti terorist. Vine Poliţia, ţi-l ia şi ţi-l duce din familie. Ei iau exemple de cazuri izolate cu părinţi nebuni, violatori etc. si generalizează. La Marx şi la Engels, totul se vede ca fiind un produs. Raportul de taine dintre o femeie şi un bărbat este văzut din perspectiva neomarxistă ca unul de exploatare. Eu am dat înapoi şi m-am gândit câte raporturi de exploatare am avut. A, că exista familii demente nu exclud, dar, în general, eu nu cred că oamenii care se iubesc au un raport de exploatare. E o chestie, aşa cum zic sfinţii duhovnici, învârtoşată!

„La noi muzica e de tip meditativ, nu Rolling Stones“

– Exista speranţă pentru noi, românii?
– Există o carte scrisă de René de Chateaubriand (netradusă în româna), „Les Martyrs” („Martirii”). Este un pasaj alegoric acolo în care Satana face un summit în regim de urgenţă şi le zice celorlati: „Ce facem? Pierdem teren!”. Demonul omuciderii a zis să-i lase în seama lui. A ridicat mâna altul, cu plete albe. Era înţelepciunea falsă: „Stăpâne, nu-i cazul! Îi conving eu”. Şi aşa a apărut „etapa convingerii”. Pe cine am întâlnit, oameni din America, sunt convinşi. Explică raţional, au o a doua natură. Un tânar cu pletele în vânt a zis: „Eu îi voi cuceri prin patimi”. La noi, la români, nu are cum, la noi muzica e de tip meditativ, nu Rolling Stones. Arta trezeşte omul din fiară, nu fiara din om! Aşa a zis un preot renumit la noi, Stăniloae. Din „ceva” devine „cineva” străbătut de suflet. Ăştia suntem noi, oricât vor sa ne schimbe.