Apariţia lui Horia Brenciu vineri dimineaţă la matinalul Antenei 1 a lăsat pe mulţi cu gura căscată. “Ce să caute juratul PRO TV la postul concurent, chiar şi numai în calitate de invitat? Oare vrea Brenciu să se mute cu arme şi bagaje la Antena 1?”, s-a întrebat toată lumea.
Ei bine, toate aceste întrebări conţin un sîmbure de adevăr. Conform surselor wowbiz.ro, simpaticul jurat de la “Vocea României” este tatonat serios de postul Antena 1, care şi-l doreşte în ograda sa.
Astfel că nu ar fi deloc întîmplătoare alegerea lui de a-şi promova cele două concerte, de pe 29 şi 30 martie, la matinalul Antenei 1. Mai ales că spectacolele lui Brenciu sînt recomandate de… Antena 1.
Rămîne de văzut însă dacă Brenciu şi şefii Antenei 1 se vor înţelege şi asupra aspectului financiar, artistul fiind unul dintre cei mai scumpi pe piaţa din România. De exemplu, presa a scris că el cere nu mai puţin de 10.000 de euro pe concert. În plus, pentru primul sezon de Vocea României, el ar fi încasat 25.000 de euro, iar următoarele două sezoane i-ar fi adus contracte chiar mai mari.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet