Pilotul unei curse aeriane care se îndrepta spre Turcia a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în România, după ce o pacientă a acuzat probleme grave de sănătate. Aeronavă Boeing 738, aparţinând companiei Sunexpress Deutschland, care efectua cursa Hanovra-Adana (Turcia) a solicitat marţi seara, la ora 22.07, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
O pasageră în vârstă de 44 ani ar fi suferit un atac de cord, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al aeroportului, Theodor Postelnicu.
Cursă aeriană, aterizare de urgenţă! Femeia a fost stabilizată şi dusă la spital
”După aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă, la ora 22.47, la bordul aeronavei a urcat echipajul medical de urgenţă al aeroportului, care a reuşit să stabilizeze pasagera”, a declarat miercuri pentru News.ro purtătorul de cuvânt al aeroportului, Theodor Postelnicu.
Femeia a fost transportată de urgenţă către unul dintre spitalele din Bucureşti, iar aeronava a decolat în cursul nopţii către destinaţie, adaugă el. Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă nu a fost afectat de acest incident, desfăşurându-se în condiţii normale, precizează oficialul aeroportului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet