FANATIK te învață cum se face cel mai bun porumb fiert! Mulți oameni cred că fiertul porumbului este ușor, însă după aceea acesta se usucă și nu are gustul care trebuie! Așadar, te învățăm cum să fierbi porumbul ca un adevărat profesionist.
Cum se face cel mai bun porumb fiert
Canicula fără porumb fiert nu este caniculă, iar sezonul estival parcă începe atunci când pe plajă își fac apariția vânzătorii ambulanți de porumb, chiar dacă sunt alergați de polițiști. Porumbul este foarte bun, parcă mai bun decât cel făcut acasă. Vânzătorii ambulanți au un secret al lor, care însă s-a aflat!
Pe lângă faptul că este delicios, porumbul fiert reglează tranzitul intestinal, este plin de fibre, minerale şi vitamina C, fiind apreciat atât de cei mici, cât şi de adulţi. Pentru fiert, cel mai bun porumb este cel care are lăptişor boabe, dovada clară că încă este crud.
Porumbul trebuie să fie fiert doar câteva minute
“Porumbul trebuie fiert rapid şi nu trebuie să fie lăsat să stea prea mult timp în apă fierbinte. Dacă este gătit în exces, porumbul se usucă repede. Se alege o oală suficient de încăpătoare pentru cantitatea de porumb. Fundul oalei se tapetează întotdeauna cu pănuşi. Se adaugă apă astfel încât să acopere complet porumbii şi trebuie lăsaţi pe foc până dau într-un clocot. Unele persoane adaugă zahăr în apă pentru că porumbul să capete un gust mai bun, însă niciodată nu se adaugă sare, căci sarea întăreşte porumbul”, a explicat pentru adevărul.ro bucătăreasa Maria Popa. După ce porumbii au fost adăugaţi, oala se acoperă cu un capac, iar în 3-4 minute va da în clocot.
“După ce apă a dat în clocot, scoateţi imediat porumbii din apă. Porumbul este perfect gătit şi deloc crud. Cu toate acestea, timpul de fierbere al porumbului depinde de preferinţele fiecăruia, unii preferând să lase porumbul la fiert chiar şi până la 10 minute. Se serveşte cu sare sau unt”, a mai explicat Maria Popa.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?