Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov pe sensul de urcare spre munte, pe raza localităţii Comarnic, între kilometrii 102 – 107, şi pe raza staţiunii Buşteni, între kilometrii 129 şi 131. Pe celelalte artere rutiere principale, precum Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti şi DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, nu sunt semnalate probleme de fluenţă.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren pentru dirijarea circulaţiei, să nu se angajeze în efectuarea unor depăşiri riscante şi să evite să aibă alte preocupări de natură a le distrage atenţia de la condus.
Cum se desfășoară circulația pe DN1 spre stațiunile montane
Au mai rămas două zile până la Revelion, iar românii care își vor petrece noaptea dintre ani în stațiunile de la munte au plecat astăzi într-un număr foarte mare spre hotelurile unde și-au făcut rezervări. Astfel, după ora 14:00 DN1 s-a aglomerat foarte mult, iar în unele dintre imaginile apărute pe rețelele de socializare se observă că este coadă de maşini la Nistoreşti. AICI poți să vezi cum se circulă în Bușteni, iar AICI, cum se desfășoară circulația în Predeal.
Ramona Tudor, angajată la Centrul Infotrafic al Poliției Române, a declarat în cadrul unui interviu că astăzi, în jurul orei 09:00 se circula în coloană pe DN1 pe sensul de urcare spre munte, Ploiești-Brașov, pe raza localității prahovene Comarnic, între km 102-107, dar și pe raza stațiunii Buțteni, între km 129 – 131.
“Le recomandăm conducătorilor să circule cu viteză adaptată condițiilor de trafic, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren pentru dirijarea traficului, să nu se angajeze în depășiri riscante și să evite să aibă alte preocupări de natură a le distrage atenția de la condus”, a declarat Ramona Tudor, conform digi24.ro. Polițiștii nu exclud posibilitatea de a apărea probleme pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare, dar și pe raza stațiunilor, în ambele sensuri.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei