Babele de martie vestesc venirea primăverii și sunt asociate cu Baba Dochia, cea care aduce iarna și care își leapădă cojoacele în primele 9 zile ale lunii, câte unul în fiecare zi. Vremea se încălzește treptat în aceste zile, iar tradiția spune că trebuie să ne alegem babele de martie ca să ne meargă bine tot anul.
Cum ne alegem babele în martie ca să ne meargă bine tot anul 2019
Babele de martie sunt 9 la număr, câte una pentru fiecare dintre primele 9 zile ale lunii. Conform tradiției, trebuie să ne alegem o babă înainte de data de 1 martie, iar în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, ne va merge bine sau rău tot anul. Tradiția vine din vremea calendarului străvechi, în care anul începea cu prima zi a lunii martie. Babele reprezintă un nou început și lupta dintre iarnă și primăvară, ceea ce face ca vremea în această perioadă să fie instabilă.
Tradiția spune că babele de martie pot fi alese în două moduri. Prima variantă este aceea în care babele sunt alese la întâmplare, de la 1 la 9. Cea de-a doua variantă este cea în care îți alegi baba în funcție de ziua de naștere. Spre exemplu, dacă ești născut între 1 și 9, indiferent de lună, îți poți alege baba fix după ziua în care te-ai născut. În schimb, dacă ești născut între zilele de 10 și 31, calculele stau altfel. Să zicem că ești născut pe data de 16. Cele două cifre se adună între ele (1+6=7), ceea ce înseamnă că baba ta este 7.
Ce semnificație au babele din martie
După ce ți-ai ales baba, trebuie să aștepți până în ziua respectivă a lunii, iar dacă vremea este frumoasă, înseamnă că o să îți meargă bine tot anul. Tradițiile legate de babe sunt diferite în România. În Muntenia, spre exemplu, sunt 12 babe, nu 9 ca în restul țării. În Ardeal, babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase, în timp ce în Maramureș se bat ușile în primele zile ale lunii martie pentru ca iarna să plece și să facă loc pentru primăvară.
În vechiul calendar roman, Baba Dochia apare ca întruchipare a anului vechi. Pe 1 martie, ea începe să urce muntele cu turma sa de oi, pentru ca pe data de 9 martie să moară spre renaștere. Moartea Babei Dochia este considerată hotar între iarnă și primăvară, iar vremea capricioasă din perioada 1-9 martie este pusă pe seama caracterului capricios al Babei Dochia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet