Primul campion mondial pe care l-a avut România la box profesionist a fost prezent duminică (21 februarie) la Braşov, în seara de închidere a festivalului de modă Fashion TV Winter Festival. Mihai Leu (47 de ani) arată foarte bine după doi ani de când a aflat că suferă de cancer la colon. A acceptat chiar provocarea de a defila pe catwalk, lângă manechine.
Adela Diaconu şi-a prezentat colecţia „Campionii” în ultima seară de Fashion TV Winter Festival 2016. Evenimentul, care s-a desfăşurat în incinta complexului Lux Divina din Braşov, a avut multe vedete invitate, printre care Romică Ţociu şi Cornel Palade, Dana Savuică, Adelina Pestriţu, Tudor Turcu, Oliver Popa, Graţiela Marineată, dar vedeta evenimentului a fost, fără discuţie, fostul pugilist Mihai Leu.
A fost manechin în festivalul de modă de la Braşov
Deşi a înfruntat mari probleme de sănătate, de când a aflat că are cancer la colon, Leu a dovedit că este campion nu doar în viaţa sportivă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
La invitaţia designerului Adela Diaconu, Mihai Leu, ca şi alte nume importante pentru sportul românesc – fosta gimnastă Monica Roşu (28 de ani), medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004, fosta atletă Monica Iagăr (42 de ani) şi fosta atletă Doină Melinte (59 de ani), laureată cu aur şi argint la Los Angeles, în 1984 – a acceptat provocarea de a defila pe catwalk alături de manechinele care prezentau piesele vestimentare din colecţia „Campionii”.
Nu doar că arată foarte bine din punct de vedere fizic, că este într-o formă foarte bună, dar are şi chef de viaţă. Fostul pugilist a fost luat cu asalt după ce a coborât de pe podium şi a acceptat binevoitor să facă fotografii cu toţi invitaţii care i-au solicitat acest lucru.
Sursă: www.click.ro