Cum arată Mel şi Lucas din Clona! Sunt căsătoriţi, dar în film erau tată şi fiică

Bogdan Solomon    Catalin Nae   
în Stiri mondene
23/06/2019, 12:04
Cum arată Mel şi Lucas din Clona! Sunt căsătoriţi, dar în film erau tată şi fiică GALERIE FOTO
Debora Falabella și Murilo Benicio

Iubitorii telenovelelor sud-americane își aduc aminte cu siguranță de Clona, producția care în urmă cu mai bine de 15 ani impresiona o lume întreagă, datorită poveștii de dragoste dintre Jade și Lucas, care au reușit să răstoarne toate barierele și stereotipurile, totul pentru a trăi fericiți, până la adânci bătrâneți.

Protagoniștii telenovelei Clona formează un cuplu și în viața reală

În cazul actorilor care au interpretat unele dintre cele mai îndrăgite personaje ale telenovelelor braziliene, zicala „viața bate filmul” s-a dovedit a fi cât se poate de adevărată, pentru că cei doi formează un cuplu fericit și în afara camerelor de filmat.

Debora Falabella, cea care i-a dat viață lui Mel, adolescenta rebelă, egoistă și ușor antipatică din Clona, pe care cei mai nostalgici dintre fanii producțiilor de acest gen și-o amintesc cu siguranță, nu are nimic în comun cu personajul său. Actrița de 39 de ani este o mamă fericită și împlinită, fiind căsătorită chiar cu Murilo Benicio, cel care în telenovelă juca rolul tatălui său.

Tată și fiică în telenovele, soț și soție în viața reală
Tată și fiică în telenovele, soț și soție în viața reală

Iubirea a luat naștere la 8 ani după Clona

Chiar dacă ne-am fi așteptat ca povestea lor de dragoste să prindă contur chiar în timpul filmărilor pentru telenovela care a ținut cu sufletul la gură fanii din întreaga lume, lucrurile nu au stat însă așa. Cei doi actori au devenit oficial un cuplu, în urmă cu mai bine de 8 ani.

Chiar dacă nu au copii împreună, sunt căsătoriți și se înțeleg de minune, mai ales dacă ține seama de aparițiile publice, Murilo neputând rata nicio piesă de teatru în care joacă mai tânăra sa soție. Debora are o fetiță din mariajul cu artistul brazilian Chuck Hipolito, de care a divorțat în 2010. Totodată, protagonistul telenovelei Clona este tatăl unui băiețel, rezultat chiar din mariajul cu Giovanna Antonelli, cea care i-a fost parteneră în celebra producție.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×