Timpul şi-a spus cuvântul! Cum a ajuns să arate ”blonda lui Iri”, Mariana Roşca

Raluca Ogaru   
în Femei frumoase
16/02/2018, 17:30
Timpul şi-a spus cuvântul! Cum a ajuns să arate ”blonda lui Iri”, Mariana Roşca GALERIE FOTO

De atunci, au trecut 9 ani, iar Mariana Roşca a mai apărut o perioadă în diverse emisiuni TV, dese ori povestind despre reţele ei în materie de bărbaţi sau, din păcate, dramele pe care a ajuns să le trăiască, din cauza unor probleme medicale.

 

Mariana a ajuns în atenţia presei, după ce a spus că Irinel Columbeanu i-ar fi făcut avansuri. Blonda susţine că nu a răspuns, desi milionarul i-a făcut propuneri destul de incitante şi dezvăluiri foarte intime. Mulţi au declarant după aceste episode că Mariana ar fi fost şi motivul pentru care Columbeanu a divorţat de Monica, fosta dansatoare spunând că Iri ar fi dezvoltat chiar o obsesie pentrui ea.

 

Şi a început să mă sărute pe mână, şi aici, şi aici şi mai aici şi mai aici şi la un moment dat mi-a ridicat mâna şi a început să mă sărute la subraţ. După care m-am ruşinat într-un stil… Am crezut că leşin, că mă bag cu capul sub masă, mi-a fost atât de ruşine, pentru că nu mi s-a întâmplat în viaţa mea, un barbat să facă o chestie de asta. M-a sărutat un bărbat pe tot corpul, dar acolo chiar că nimeni, nimeni, nimeni„, marturisea Mariana la vremea respectiva, pe canapeaua lui Cătălin Măruţă.

Puţin mai târziu, Mariana a apărut din nou în presă, susţinând că a avut o relaţie ”exclusiv sexuală” cu nimeni altul decât ”prinţul Cristea”. 

 

Între timp, blonda s-a plans că are problem cu nişte noduli la sâni, care s-au înmulţit şi au început să o îngrijoreze, făcând mai multe analize în străinătate. Se pare că aceste problem s-au lămurit, din GALERIA DE MAI SUS fiind limpede că Mariana nu pare să arate că ar avea vreo astfel de problem, ba chiar s-a îngrăşat, semn că a trecut cu bine peste toate.

”Am şi eu nişte probleme la sân. Nişte noduli care sunt puţin cam mari şi cam periculoşi. I-am descoperit în 2006, atunci erau doar doi, dar acum sunt vreo 12-13. La radiografie par benigni, dar se înmulţesc. Nu poţi să îţi dai seama dacă e cancer până nu faci biopsie, iar eu nu am făcut de frică. Ei s-au înmulţit pe parcurs.”, a mărturisit Mariana, la momentul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×