Numele domnitorului scris pe arma folosită la atacul din Noua Zeelandă a ridicat numeroase semne de întrebare. În evenimentul tragic au murit nu mai puțin de 49 de oameni. Curios este faptul că pe armele folosite erau numele a mai multor personaje istorice pe care agresorul le considera eroi ai creștinității. Cantacuzino a participat la asedierea Vienei în perioada anului 1683 și a fost aliat al otomanilor.
Șerban Cantacuzino, trecut pe arma atacatorului din Nouza Zeelandă
Numele domnitorului Șerban Cantacuzino a fost scris pe arma australianului care a atacat Noua Zeelandă. Atacatorul are vârsta de 28 de ani și a scris pe încărcătoarele armelor numele diverselor personaje istorice care, cel mai probabil, l-au inspirat. Acesta a deschis focul asupra a peste 200 de persoane, dintre care 49 au murit. Victimele veniseră să se roage în moscheea Al Noor din orașul Christchurch. Pe arme se mai aflau vestitele nume: Edward Codrington şi Dmitri Seniavin, amirali care i-au învins pe turci în 1827 în bătălia de la Navarino, Marc Antonio Bragadin, comandantul veneţian care a sfărșit torturat de otomani în momentul în care apăra Ciprul, Ernst Rüdiger von Starhemberg, generalul care a apărat Viena în 1683, sau Ştefan Lazăr, cneazul sârb învins de turci la Kosovopolie
Șerban Cantacuzino a fost domnitor al Țării Românești și a participat la asediul Imperului Otoman asupra Vienei în anul 1683, cu toate că a fost aliat al otomanilor. Unii din cronicari au susținut faptul că acesta nu a participat activ la asalt. După aceasta, Șerban Vodă a dorit alungarea otomanilor din toată Europa, dar , din păcate pentru acesta, nu a mai avut timp pentru a-și duce planul la bun sfârșit.
Atac în Noua Zeelandă
Un martor de la fața locului a dezvăluit detalii greu de imaginat din momentul atacului. „Când s-a deschis focul, lumea s-a înghesuit spre ieșire. Dar ușa s-a închis și atacatorii și a început să-i împuște. A mers în toate încăperile și a împușcat pe toată lumea”, a povestit acesta.
„Tipul purta ceva ca o uniformă de armată. Şi avea o armă mare şi multe gloanţe. A intrat şi a început să împuşte pe toată lumea din moschee. A trebuit să sparg o uşă, geamul de la o uşă, ca să scot pe toată lumea afară. Am încercat să-i facem toţi să fugă de acolo. Nu puteam să deschidem uşa pentru toţi. Am fugit prin parcare, am sărit peste gardul din spate. Cam asta s-a întâmplat. Nu l-am văzut pe atacator prea bine, dar avea o cască pe cap”, a spus un martor, Ahmad al-Mahmoud.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet