Dan Barna este marele perdant al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie, după ce a adunat mult sub scorul partidului, lucru care le-a prilejuit lui Klaus Iohnnis și Vioricăi Dăncilă să treacă în turul 2 al cursei de la Cotroceni. Fostul ministru al Fondurilor Europene și un apropiat al lui Dan Barna, europarlamentarul Cristian Ghinea, dă vina pe „sistem” pentru faptul că favoritul său nu a reușit să treacă mai departe la alegerile prezidențiale.
Cristian Ghinea, despre eșecul lui Dan Barna: „Azi Sistemul a fost mai tare”
Europarlamentarul Cristian Ghinea a scris pe facebook, după înfrângerea lui Dan Barna din primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie: „Am sperat și am luptat până în ultimul moment. Azi Sistemul a fost mai tare. Dar schimbarea și modernizarea României este un maraton, nu un sprint. Vă invit să veniți și mai mulți alături de noi, așa vom reuși. In trei ani am construit împreuna de la zero o miscare care i-a facut sa tremure. Vom construi de aici. Mai departe.
Dan Barna a arătat, în campania asta, că se poate face campanie curată, onestă, la firul ierbii, și să ai șanse să te bați cu PSD. USR a luat ființă acum trei ani, iar Dan nu exista în politica românească. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru asta, a arătat că este un lider curajos. Mergem mai departe. Împreună. Vă mulțumim”, a scris fostul ministru al Fondurilor Europene, pe Facebook.
Dan Barna și-a recunoscut înfrângerea de la alegerile prezidențiale
În schimb, Barna a avut o reacție fair-play după miezul nopții, în care le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat în campanie: „Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în Alianța USR PLUS la aceste alegeri. Le mulțumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezența istorică de astăzi. Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi”.
„Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învățat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată țara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie și le transmit că sunt mândru de ceea ce am reușit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează și se curăță de corupție. Alianța USR PLUS va continua. Rămânem acea forță politică în care oamenii își pun speranțele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună și nu ne vom da bătuți”, a spus liderul USR.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet