Adrian Cristea a vorbit, în premieră, despre relaţia pe care a avut-o cu Bianca Drăguşanu în perioada în care aceasta era căsătorită cu Victor Slav. „La un moment dat, i-am dat un mesaj şi am reluat legătura. Ne-am revăzut după ce m-am întors din Belgia. Prin mai, iunie. Veronica ne-a ajutat să ne vedem în parc. Revederea a fost foarte placută, am stat de vorbă, ne-am ţinut în braţe, ne-a fost dor unul de altul. Ne-am şi sărutat! Vorbeam o dată la două, trei zile. Ne-am întîlnit de cîteva ori la film, de cîteva ori la prietenele ei acasă sau la un prieten de-al meu. Ne-am întîlnit de foarte multe ori. Nu s-a consumat nimic între mine şi Bianca”, a spus Cristea la Antena 1.
“Bianca îşi dorea să se mărite cu mine, nu cu Victor”
“Prinţul” a vorbit şi despre ziua nunţii dintre Bianca şi Victor Slav. „Ea a vrut să se mărite cu Victor din ambiţie faţă de mine. Apoi s-a gîndit că o să ajungă sa-l iubească pe Victor. Înaine de nuntă, m-a sunat de cîteva ori şi mi-a zis că renunţă, că vrea să fugă de la nuntă. Ea îşi dorea să se mărite cu mine. Noi nu am reuşit să ne căsătorim în aceşti patru ani cînd am fost împreună din cauza mea. Eu am fost băiatul rău, am fost defect, stricat, eu am fost problema, de asta nu am ajuns să facem pasul ăsta”, a spus Cristea.
Susţine că Bianca era terorizată de soţ
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Mijlocaşul Stelei a mai precizat că Victor Slav era la curent cu faptul că Bianca îl înşela. “A ştiut că mă întîlneam cu Bianca. El o controla şi monitoriza încontinuu. Aşa e el, mai gelos şi mai posesiv. Îi controla orice mişcare şi orice cuvînt. Odată, am sunat-o pe ea şi a răspuns el. Am închis pentru că nu aveam ce să îi spun. Altadată, m-a abordat Victor şi mi-a spus că trebuie să ne întîlnim. Nu am vrut. I-am zis că îi trimit o poză şi o să înţeleagă tot. Ne-a prins de cîteva ori, pentru că o controla. I-a pus un soft în telefon, i-a pus microfoane în camera, o urmărea şi el”, a spus Cristea.
“Bianca e în stare de şoc”
Bianca Drăguşanu a evitat, pentru moment, să îi ofere replica lui Cristea, însă una dintre prietenele sale a decis să ia atitudine. “Bianca e în stare de şoc, nu-i vine să creadă că Adrian Cristea a vîndut-o pentru un pumn de euro. Îl consideră un Iuda, care a trădat-o cu zîmbetul pe buze. Este inadmisibil ce a făcut acest om pe care ea l-a iubit timp de patru ani, un om pe care ea l-a ţinut în spate şi a crezut că este o persoană specială. Adi a stat în casa ei, s-au iubit şi au crezut că pot trăi o viaţă împreună”, a povestit o apropiata a Biancai pentru wowbiz.ro.
“Vrea să mă despart de Victor pînă la ziua mea”
Mai mult, roşcata s-a plîns prietenelor despre felul în care încearcă Adrian Cristea să îi facă rău în aceste zile. “Vrea să mă vadă despărţită definitiv de Victor pînă la ziua mea! El de fapt duce un război cu fostul meu soţ, dar nu se gîndeşte că vorbele pe care le spune pe la televizor mă lovesc pe mine, nu pe adversarul lui. După patru ani, măcar din respect pentru mine, ar fi trebuit să fie rezervat şi să spună adevărul. El însă aberează şi mă loveşte încontinuu. Nu ştiu de unde scorneşte totul, cum poate să spună că m-aş fi întîlnit cu el! Nici nu aş fi avut cum, doar el era ocupat cu Mariana Roşca şi Mariana Moculescu, alte ţinte de-ale lui! Minte cînd spune că m-a prins Victor cu el vreodată! Victor este integru, onest, un om special, dar şi orgolios! Sută la sută ar fi renunţat la mine dacă ar fi avut vreo bănuială că m-am întîlnit cu Adi…”, le-a spus vedeta prietenelor sale apropiate.
“Face bani pe spatele meu”
În plus, acum, Bianca regretă povestea de dragoste pe care a trăit-o cu Adrian Cristea. “Iubirea mea cu el a început în urmă cu patru ani, dar s-a terminat în decembrie 2012. Am rezistat în anii aceştia lîngă el, deşi au fost multe momente neplăcute de trădare şi durere între noi. Cu toate astea, nu am zis nimic pînă acum, nu l-am vorbit de rău, în schimb, e inadmisibil ce face acest om care pretinde că mă iubeşte. Marea mea greşeală a fost că i-am dat apă la moară de bună voie, că am cedat insistenţelor, că am avut sentimente şi nu am ştiut să spun stop cînd trebuie! Acum, el nu mai are unde să joace, maşină nu mai are, casă nici atît şi face bani pe spatele meu. Mă denigrează cu zîmbetul pe buze şi cu buzunarele pline! Sînt dezgustată de tot ce se întîmplă, am sufletul făcut bucăţi şi ştiu că tot ce face Adi este o modalitate de a mă despărţi definitiv de Victor”, s-a mai destainuit Bianca prietenelor.