Magdalena Şerban, femeia care a aruncat în faţa metroului o tânără, are un comportament agresiv şi în spatele gratiilor. Criminala de la metrou a atacat trei gardience în puşcărie.
Aceasta ar fi rupt şi spart tot ce a găsit în celula de la Spitalul-penitenciar Jilava. Din fericire, toată scena ce se putea termina într-una sângeroasă s-a terminat în scurt timp.
Criminala de la metrou, nou dosar după gratii! A ameninţat cu moartea mai multe gardience
În ajutorul gardiencelor atacate au sărit şi alţi angajaţi ai puşcăriei de la marginea Capitalei, acolo unde se află pentru expertiza psihiatrică. Femeia acuzată de omor le-a ameninţat pe gardience cu moartea! Ca urmare a celor întâmplate, ea va fi cercetată şi pentru ultraj.
Procurorii susţin că, pe 12 decembrie, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar, după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!