Alocațiile copiilor și ordonanța lăcomiei i-au învrăjbit miercuri pe parlamentarii puterii și cei ai Opoziției! S-a ajuns la jigniri, iar scandalul dintre cele două tabere s-a sfârșit de-abia după ce senatorii Partidului Național Liberal au părăsit sala de plen, în semn de protest.
Scandal pe alocatiile copiilor, în Parlament
Creşterea alocaţiilor pentru copii a fost, din nou, subiect de ceartă în Parlament. Cu bugetul blocat la CCR, Opoziţia a dorit adoptarea unui proiect de lege care să garanteze că alocaţiile vor creşte totuşi de la 1 martie, însă solicitarea lor a fost refuzată de senatorii PSD.
Petru Movilă, deputat PMP: „Fac apel la PSD şi PNL să vă adunaţi şi să nu vă mai bateţi joc de subiectul alocaţiilor”.

Alfred Simonis, deputat PSD a răspuns imediat: „Ar fi fost mai bine să faceţi lobby preşedintelui României pentru a promulga legea bugetului şi azi am fi avut alocaţiile în plată”.
Scandal a fost şi la adoptarea legii care desfiinţează cele opt direcţii regionale ale ANAF. Liberalii au acuzat Puterea că a făcut o concesie maghiarilor. Pavel Popescu, deputat PNL: „Sunteţi exemplu suprem de compromitere a imaginii României prin ce faceţi fiind alături de PSD”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Szabo Odon, deputat UDMR: „O să vorbim despre un coleg care poate e un pic mai tânăr decât mine. De câte ori iese la microfon reuşeşte să jignească pe alţii şi să se compromită”..
De la dialogul acid, până la remarci răutăcioase nu a fost decât un pas. Florin Roman, deputat PNL: „Se presupune că politica e cea de-a doua profesie veche a lumii. Se aseamănă foarte mult cu cea mai veche”.
Varujan Vosganian, deputat ALDE: „Să faceţi asemenea comparaţii deşănţate legate de practicile cele mai vechi eu nu cred că e corect. Chestia cu încărunţitul – e adevărat că dvs sunteţi ca pana corbului, dar vreau să vă spun că uneori este o onoare să încărunţeşti când înţelegi ceva din asta”.