Avem o premiera pe piata creditelor pentru locuinte. Cele in lei au devenit mai ieftine decat cele in euro. Totul dupa ce dobanzile la imprumuturile in moneda nationala au atins un minim istoric si au coborat la inceputul anului sub nivelul de 5 la suta.
Ieftinirile vin dupa ce BNR a redus succesiv dobanda de politica monetara pentru a incuraja consumul.
Comparam ofertele uneia dintre cele mai mari banci din sistem. La un imprumut de 50.000 de euro pe 30 de ani , dobanda este de 5,6% si rata de 286 de euro, adica 1271 lei. La un credit de 222.000 de lei, echivalentul a 50.000 de euro ,rata e de 1150 de lei, cu 120 de lei mai putin.
Datele BNR confirma aceasta tendinta, noua pentru Romania. Daca in 2009 diferenta de dobanda dintre un credit in lei si unul in euro era de 9 procente, iar multi romani se imprumutau in franci elvetieni sau euro pentru ca nu aveau de ales, cu timpul imprumuturile in lei s-au ieftinit semnificativ iar acum dobazile in lei au ajuns sa fie cu un procent mai mici decat cele in euro.
Chiar daca dobanzile sunt acum in scadere, romanii sunt mult mai prudenti decat erau in anii de glorie ai creditarii. Ii ajuta si faptul ca locuintele s-au ieftinit mult comparativ cu 2007-2008. Cat de mari trebuie sa fie veniturile doritorilor de credite ipotecare?
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
„Venitul mediu trebuie sa fie undeva peste 3000 de lei pe familie. In Bucuresti, creditul mediu este intre 180.000 si 200.000 de lei”, spune Ioana Mihai – sef departament BCR.
Creditele pentru locuinte se dau insa pe 20-30 de ani. Iar in 2019 Romania spera sa inlocuiasca leul cu euro.
„Important este sa se imprumute in moneda in care castiga venituri. Daca acum castiga venituri in lei, acest imprumut trebuie sa aiba loc in lei. Cand lucrurile se vor schimba si creditul si veniturile vor fi convertite in euro”, explica Dan Suciu – purtator de cuvant BNR.
Ratele celor care au deja credite in lei sau euro ar trebui sa scada si la urmatoarea recalculare. Dobanda ROBOR, dupa care se calculeaza ratele in lei a scazut de la 3 la 1,5% in ultimele 6 luni. Iar Dobanda EURIBOR, indicatorul pentru imprumuturile in euro, a scazut de la 0,18 la 0,11% in acelasi interval.
Reversul medaliei este ca economisirea devine insa din ce in ce mai putin avantajoasa din cauza dobanzilor mici. Un depozit de 10.000 de lei aduce un castig intre 140 si 300 de lei dupa un an de economisire.
Sursă: www.stirileprotv.ro