Un studiu publicat de revista Nature arată că virusul COVID-19 nu a fost creat în laborator. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la universități și institute din SUA, Marea Britanie şi Australia.
Coronavirusul NU a fost creat în laborator! Ce ipoteze au cercetătorii
Datele genetice arată că fără niciun dubiu virusul nu poate fi un derivat din niciun alt virus creat în laborator, se arată în datele studiului care concluzionează faptul că virusul SARS-CoV-2 nu este produs dintr-un schelet viral utilizat precedent.
Echipa de cercetători a propus două scenarii plauzibile care au dus la crearea coronavirusului: selecția naturală într-o gazdă animalică înaintea transferului către om sau selecţia naturală în oameni după transferul la animale. De asemenea, se examinează dacă selecţia naturală care să fi dus la crearea coronavirusului s-ar fi putut produce în timpul transmiterii de la animal la om.
Primul caz în România s-a înregistrat pe 26 februarie
Pandemia de coronavirus a început din oraşul chinez Wuhan la începutul lunii decembrie a anului trecut. Virusul COVID-19 a fost identificat după ce unii oameni din Wuhan au dezvoltat pneumonie fără să aibă o cauză clară și pentru care vaccinurile sau tratamentele existente nu au fost eficiente.
Primul caz în România a fost confirmat pe 26 februarie, iar în acest moment sunt 260 de pacienţi infectaţi cu coronavirus. Din fericire, la noi în ţară nu s-a înregistrat până acum niciun deces din cauza coronavirusului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Italia unde situaţia a escaladat în ultimele zile. Italia înregistrează în acest moment peste 35.000 de cazuri, iar 2978 de pacienţi au decedat din cauza COVID 19. Procentul de decese este cel mai ridicat în Italia, aproape 8%.
212.616 oameni depistaţi pozitiv cu coronavirus la nivel global
Spre exemplu, în China au decedat 3241 de persoane, însă au fost înregistrate 81.102 cazuri, mai mult decât dublu în Italia. În acest moment, chinezii încep să îşi revină, însă situaţia este dramatică în Italia, unde răspândirea bolii este foarte rapidă.
În România a fost decretată starea de urgenţă până pe data de 14 aprilie 2020. În acest interval, şcolile şi universităţile vor fi închise, iar autorităţile le recomandă oamenilor să evite aglomeraţia şi să iasă din casă doar în cazuri de maximă urgenţă.
La nivel global s-au înregistrat până în acest moment 212.616 oameni infectaţi cu coronavirus. Dintre aceştia s-au vindecat peste 86.000 şi s-au înregistrat 8727 de decese.