Sistemul medical din Spania este în colaps din cauza epidemiei de coronavirus care a pus stăpânire pe toată Europa. Medicii din Madrid au ajuns în situaţia să dea întâietate pacienţilor care au mai multe şanse de supravieţuire, în pofida celor care au mai puţine şanse, din cauză cu nu mai au ventilatoare mecanice suficiente.
Coronavirus a băgat în colaps spitalele din Madrid
Medicii din spitalele din Madrid, Spania, sunt dărâmaţi psihic, scrie a1.ro. Aceştia au ajuns să hotărască ei cine trăieşte şi cine este sortit pieirii. S-a ajuns în această situaţie pentru că numărul pacienţilor a depăşit cu mult numărul ventilatoarelor mecanice, care au rolul de a-i menţine pe cei infectaţi cu coronavirus în viaţă, astfel încât să poată lupta cu infecţia.
Astfel, sistemul medical din Spania, pe locul cinci în lume ca performanţă, a intrat în colaps. Un medic dintr-un spital din Madrid a fost filmat în timp ce plângea după ce a fost anunţat că bătrânii trebuiesc lăsaţi să moară, din cauză că nu mai sunt ventilatoare mecanice.
Persoanele de peste 65 de ani nu mai sunt intubate în spitalele din Madrid
Ordinul mai marilor din sistemul sanitar din Spania a fost clar: „persoanele peste 65 de ani trebuie lăsate deoparte”!. În plus, în spitalele din Capitala Spaniei pacienţii nu mai au nici paturi disponibile, sunt așezați pe holuri.
”Trebuie închis Madridul și trebuie echipamente medicale, pentru că altfel nu se va putea opri propagarea acestui virus! Vă rog să transmiteți, să distribuiți, ca să se știe! Deja trebuie să alegem pe cine nu intubăm, pentru că nu sunt ventilatoare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cum le va păsa politicienilor de situația economică viitoare dacă nu dau doi bani pe viața de acum a personalului din sănătate. Cum se vor ocupa de economie, dacă nu se ocupă de viețile noastre?
Asta se întâmplă. Barca se scufundă, spitalele intră în colaps și aici deja trebuie să alegi: cine trăiește și cine moare. Așa că să transmitem tuturor. Sunt medic în Madrid.
Aceasta nu e o minciună, este adevărul. Este ceea ce se întâmplă în spitalele din Madrid”, spune medicul într-un mesaj video.