Cinci cazuri incredibile de copii crescuţi de fiarele pădurii!

Copii crescuţi de animalele pădurii! Sună a scenariu de film, dar nu este ficţiune! Într-adevăr, astfel de cazuri sunt rare, dar ele sunt cât se poate de reale. De-a lungul istoriei, au existat peste 100 de cazuri documentate de copii crescuţi de animale, în sălbăticie, fără contact cu oamenii. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!

Din cauza izolării de civilizaţie şi a nevoii de a supravieţui, aceşti copii au adoptat trăsăturile animalelor care i-au îngrijit. În acest articol îţi prezentăm poveştile extraordinare ale unor astfel de oameni. Deşi sunt şocante, ele ne demonstrează că instinctul de supravieţuire depăşeşte orice obstacol.

Copii crescuţi de animale. Marina Chapman, fata crescută de maimuţe

Un caz celebru de copii crescuţi de animale este cel al Marinei Chapman. Fata s-a născut în 1950 în Columbia, iar când avea doar patru ani a fost răpită din satul unde trăia. Nu se ştie din ce motiv, la scurt timp, răpitorii s-au răzgândit şi au abandonat-o în mijlocul junglei. Speriată, fetiţa s-a împrietenit cu un grup de maimuţe capucin, care a adoptat-o.

Încet, Marina a învăţat să se descurce. A început prin a observa comportamentul maimuţelor. Aşa şi-a dat seama că, dacă stă sub copacii în care animalele mănâncă, poate să culeagă hrana pe care acestea o scapă. Fetiţa dormea în copac şi a învăţat să meargă în patru labe, exact ca maimuţele.

Aşa a petrecut Marina cinci ani în mijlocul junglei, până când a fost descoperită de nişte vânători. Când a fost găsită, ea îşi pierduse total capacitatea de a vorbi. Din păcate, întâlnirea cu vânătorii n-a fost de bun augur pentru Marina. Pentru a face bani, aceştia au vândut-o unui bordel din Cucuta, de unde a reuşit totuşi să scape. O vreme, a dormit pe străzi, devenind apoi sclava unei familii de mafioţi. După câţiva ani, a fost salvată de o vecină şi s-a mutat în Marea Britanie, unde trăieşte şi acum.

Copii crescuţi de animale: Dina Sanichar, omul-lup

În 1867, nişte vânători au descoperit ceva uimitor în pădurea Bulandshahr din India. Umblând prin pădure, ei au zărit o fiinţă umanoidă, care părea a fi un băiat de aproximativ 6-7 ani. Băiatul umbla în patru labe, alături de o haită de lupi. Animalele şi băiatul au intrat într-o peşteră, iar vânătorii i-au urmărit. După un timp, vânătorii au pătruns în peşteră, au ucis lupii şi l-au găsit pe băiat.

L-au luat cu ei şi l-au dus înapoi în civilizaţie, unde a fost internat într-un orfelinat, iar îngrijitoarele l-au botezat Dina Sanichar. Medicii care l-au studiat pe Dina au descoperit că el avea toate trăsăturile şi comportamentele unui animal sălbatic.

Refuza să fie îmbrăcat şi smulgea de pe el toate hainele pe care i le puneau îngrijitoarele. La fel ca lupii, Dina rodea oase şi scotea sunete animalice. Deşi i se gătea constant, el prefera carnea crudă. Dina a rămas alături de oameni pentru următorii 20 de ani, dar nu a reuşit decât să înveţe să stea pe două picioare, să se îmbrace (deşi cu dificultate), să mănânce din farfurie şi să bea din pahar. Nu a învăţat niciodată să vorbească, dar i-a plăcut foarte mult să fumeze. A murit de tuberculoză, în 1895.

Copii crescuţi de animale. Andrei Tolstyk: Crescut de un câine, în izolare totală

Născut în Siberia, Andrei Tolstyk a fost abandonat de părinţi pe când avea doar trei luni. Deoarece familia locuia într-un sat izolat, nimeni nu şi-a dat seama că Andrei fusese lăsat singur. Neputincios şi lipsit de apărate, bebeluşul a fost salvat de un câine, care şi-a asumat misiunea de a-l îngriji.

Timp de şapte ani, băiatul a fost crescut de câini, în izolare totală. Când şi-au dat seama că băiatul nu fusese înscris la şcoală, asistenţii sociali au început să investigheze ce s-a întâmplat cu el. Au descoperit un băiat incapabil să vorbească, cu un comportament de animal. Andrei mergea în patru labe, muşca, adulmeca hrana înainte de a o mânca şi îi era frică de oameni. A fost internat într-un orfelinat, iar la început a fost extrem de agresiv cu oricine încerca să se apropie. Apoi, treptat, Andrei s-a obişnuit cu prezenţa umană şi a învăţat să meargă pe două picioare şi chiar să folosească lingura. Din păcate, băiatul n-a învăţat niciodată să vorbească.

Copii crescuţi de animale: cazul românului Traian Căldărar

Traian Căldărar a trăit timp de trei ani în sălbăticie, alături de o haită de câini sălbăticiţi. Povestea băiatului este una extrem de tristă. S-a născut într-o familie cu probleme, ambii părinţi fiind cerşetori. În primii ani de viaţă, a fost neglijat, înfometat şi bătut de părinţi.

Într-un final, aceştia l-au părăsit şi au plecat la cerşit în Italia. Nevoit să se descurce singur, băiatul de doar 6 ani s-a adăpostit într-o pădure, unde a trăit alături de o haită de câini sălbăticiţi. Când a fost găsit, trăia într-o cutie de carton şi era complet dezbrăcat. Avea numeroase răni infectate pe corp, suferea de malnutriţie severă şi de rahitism şi avea un comportament animalic. Devenea violent atunci când îi era foame şi era incapabil să vorbească. 

Medicii care l-au examinat cred că micuţul a fost îngrijit de o haită de câini sălbăticiţi, de la care a preluat şi comportamentul. Băiatul a fost internat la spitalul din Făgăraş, iar după ce s-a însănătoşit s-a întors acasă, la părinţi. Pentru că nici de această dată părinţii n-au avut grijă de el, Traian a fost mutat într-un centru de plasament. A învăţat să vorbească şi a scăpat de comportamentul antisocial, reuşit să meargă la şcoală.

Copii crescuţi de animale. Ramu, băiatul care vâna găini

Un alt caz celebru de copii crescuţi de animale este cel al indianului Ramu. Ramu trebuie să fi avut cinci ani atunci când a fost găsit în jungla din statul Uttar Pradesh, alături de câţiva pui de lup. Crescut de o haită de lupi, Ramu învăţase tot ce ştia de la animale. Bea apă ca lupii, se hrănea cu carne crudă şi umbla în patru labe. Dinţii i se formaseră ascuţiţi, pentru a sfâşia carnea, iar unghiile arătau ca nişte gheare.

După ce a fost salvat, băiatul a fost luat în grijă de un grup de călugăriţe misionare. Ele au încercat să-l reabiliteze şi treptat l-au învăţat să se spele şi să se îmbrace singur. Cu toate acestea, Ramu n-a învăţat niciodată să vorbească şi n-a renunţat la vânătoare. Din când în când, evada din camera sa pentru a „da lovitura” la coteţele de găini, mâncarea lui favorită.