Comisia Europeană cere guvernului României să ia în considerare codurile penale și legile justiției formulate de Comisia de la Veneția în ziua de vineri, 19 octombrie.
„Am luat cunoştinţă de cele două opinii ale Comisiei de la Veneţia privind codurile penale şi legile justiţiei. Solicităm autorităţilor române să le ia în considerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar pentru Agerpres.
Comisia Europeană, reacție vizavi de legile justiției
https://www.youtube.com/watch?v=fk–MOLs_L0
Bruxelles cere României să aibă în vedere legile justiției, dar și codurile penale care au fost formulate vineri de către Comisia de la Veneția. „Aşa cum a menţionat clar prim-vicepreşedintele (Comisiei Europene) Timmermans în dezbaterea din Parlamentul European: În timp ce continuăm dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia va trage concluziile corespunzătoare dacă amendamentele aduse legilor justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictele de interese şi corupţiei nu ţin cont de aceste preocupări”, a mai specificat purtătorul de cuvânt.
Ce spune Comisia de la Veneția?
În urma unui raport publicat de Comisia de la Veneția, s-a făcut vizibilă critica și penalitățile dure în urma modificărilor adoptate de Parlament. Aceștia au atras atenția guvernului României asupra modificării codurilor peale, dar și a legilor justiției. Experții au întocmit un raport de nu mai puțin de 36 de pagini în care este atrasă atenția asupra schimbărilor extraordinare care au fost votate în Parlament, și care au privit Codul Penal și Codul de Procedură. De asemenea, recomandarea adusă de Comisia de la Veneția către România este să analizeze din nou sistenul de numire și destăinuire a procurorilor de un rang mai înalt. Așadar, se cer îmbunătățiri în proiectele de lege în domeniul justiției, pentru a nu evolua lucrurile în presiuni pentru a submina independența sistemului judiciar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
”Nu s-a dat un punct de vedere oficial din partea Comisiei. A fost acea scrisoare din partea adjunctului secretarului general care spune clar că vor fi analizate. Delegația care va veni nu vine pe fondul acestor schimbări. E o delegație care vine înaintea fiecărui raport anual, deci nu e un breaking news. Deocamdată, faptul că se vor discuta e un lucru foarte bun. Ideea e ca toate procedurile să se respecte și deschiderea, dialogul să fie principiile de bază atunci când se adoptă fiecare schimbare”, a declarat Corina Crețu, comisar european pentru politica regională u privire la Legile Justiției la Comisia Europeană la Antena 3.