Bugetul Capitalei pe anul 2020 a trecut în ședința Consiliului General al Municipiului București, cu largul concurs a doi consilieri PNL care au votat pentru sumele propuse de Gabriela Firea. Pentru acest blat cu PSD-ul, cei doi consilieri generali vor fi dați afară din partid, după cum a anunțat vicepreședintele PNL București, Ciprian Ciucu.
Liberalii care au făcut „blat” cu Firea vor fi dați afară din PNL București
Cei doi consilieri generali care au votat cot la cot cu PSD-iștii bugetul Capitalei sunt Cristian Olteanu și Hazem Kansou.
„În legătură cu cei doi “colegi” liberali care i-au votat proiectele lui Firea… Îi știm, pentru noi nu a fost o surpriză. Sunt din vechea gardă, sunt cei care au deținut în trecut puterea în PNL București, sunt cei înclinați spre blaturi. Nu i-am putut da afară la timp pentru că avem nevoie de motive statutare care să ofere consistență juridică acestei acțiuni”, a scris Ciprian Ciucu, pe facebook.
Liderul PNL București a mai spus că cei doi consilieri sunt printre membrii partidului care s-au bucurat la înfrângerea lui Predoiu pentru că victoria lui Firea era în avantajul lor. Cei doi urmează acum să fie excluși din partid:
„Leadership-ul pe PNL București este cu totul altul, cum spuneam, ei sunt doar rămășițe de care vom scăpa zilele acestea pentru că avem suficiente motive statutare (nu au respectat deciziile Biroului Politic). Cu plecare lor, linia PNL în București și la Sectoare trebuie să fie clară pentru toată lumea!”, a mai scris Ciucu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
https://www.facebook.com/ciprian.ciucu/posts/10158319939489203
Ce prevede bugetul Capitalei pe 2020
Președintele PNL București, Violeta Alexandru, anunțase că liberalii nu vor vota bugetul:
„Nu putem vota un buget nerealist, cu venituri supraestimate. Se vede cu ochiul liber că proiectul de buget propus de PSD/G. Firea urmăreşte ca banii bucureştenilor să fie acordaţi, discreţionar, companiilor municipale pe care le considerăm ilegale. Altele sunt priorităţile Bucureştiului”, a spus ministrul demis al Muncii.
Consiliul General al Municipiului București discută în ședința de astăzi bugetul Capitalei, acolo unde sunt prevăsute venituri totale de 10.044.183.280 de lei și cheltuieli de 10.051.098.280 lei.
În proiectul de buget, cheltuielile de personal sunt estimate la 1,94 miliarde de lei, dintre care circa 1,1 miliarde pentru instituţiile finanţate integral din venituri proprii. Sunt prevăzute cheltuieli pentru bunuri şi servicii în valoare totală de circa 1,96 miliarde lei.