Actorul Mircea Albulescu a murit la vârsta de 81 de ani. Actorul era internat de câteva zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Artistul se confrunta cu grave probleme cardiace. În anul 2014, Mircea Albulescu a fost operat pe cord.
Actorul Mircea Albulescu s-a născut în Bucureşti şi a fost absolvent al Şcolii Medii Tehnice de Arhitectură cu diploma de conductor-arhitect (1952), transmite Agerpres.
Îşi începe cariera de actor, ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular ”Ana Ipătescu”, iar în 1950 este angajat la Teatrul Naţional ca ”artist corp ansamblu” adică figuraţie. Doi ani mai târziu, devine student al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Aura Buzescu.
Absolvă Institutul în 1956, devenind, în acelaşi an, actor al Teatrului Municipal din Bucureşti, apoi al Teatrului de Comedie (1968-1974) şi al Teatrului Naţional (din 1974, până în 1997, când a ieşit la pensie).
Profesor universitar la Academia de Teatru şi Film (1985-2005), la catedra de Arta Actorului, secretar de stat la Ministerul Culturii, şef al Departamentului instituţii de spectacole şi aşezăminte culturale (30 decembrie 1992 — 4 aprilie 1994). Este Doctor în Arte cu teza ”Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ca profesor la Facultatea de Teatru a îndrumat generaţii de actori între care Elvira Deatcu, Florin Piersic Jr., Nataşa Raab, Adrian Titieni, Irina Movilă, Alexandru Jitea, Cristiana Răduţă, Alexandra Velniciuc, Irina Cojar, şi mulţi alţii.
Actor cu un vast registru repertorial — peste 80 de roluri—, dispunând de o voce inconfundabilă şi de o dezinvoltură cuceritoare în ceea ce priveşte mişcarea scenică, a creat roluri de neuitat în sute de spectacole, dintre care amintim: ”Căsuţa de la marginea oraşului” (1957), ”A douăsprezecea noapte” (1958), ”Moartea unui comis voiajor” (1959), ”Comedia erorilor” (1963), ”Victimele datoriei” (1968), ”Danton” (1974), ”Richard al III-lea” (1976), ”Cavoul de familie” (1980), ”Caligula” (1981), ”Ifigenia” (1981), ”Despot Vodă” (1983), ”Jocul ielelor” (1986), ”Cine are nevoie de teatru” (1990), ”Cabinierul” (1991), ”Pescăruşul” (1993), ”De Crăciun după Revoluţie” (1994-1995), ”Profesionistul” (1995), ”Azilul de noapte” (1998), ”Numele trandafirului” (1998), ”O scrisoare pierdută” (2000), ”Ultima oră” (2003), ”Nebunia Regelui George” (2004), ”Sânziana şi Pepelea” (2006), ”Molto, gran’ impressione” (2009), ”Livada de vişini” (2010), ”Vizita bătrânei doamne” (2011), ”Revizorul” (2013).
A jucat în peste 70 de filme, între care: ”Dacii” (1967), ”Prea mic pentru un război aşa de mare” (1970), ”Mihai Viteazul” (1971), ”Dincolo de nisipuri” (1974), ”Actorul şi sălbaticii” (1975), ”Dincolo de pod” (1976), ”Nea Mărin Miliardar” (1979), ”Capcana mercenarilor” (1981), ”Înghiţitorul de săbii” (1982), ”Noi cei din linia întâi” (1986), ”Anotimpul iubirii” (1987), ”Dreptatea” (1989), ”Rămânerea” (1990), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Ultimul mesager” (1994), ”Craii de Curtea Veche” (1995), ”Generalul” (2005), ”Tinereţe fără tinereţe” (2006). Este naratorul din filmul ”O legendă vie” (2008) şi a jucat în serialul de televiziune ”Fetele marinarului” (2009).
În paralel cu activitatea sa de pe scenă, Mircea Albulescu a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile. De asemenea, a avut roluri şi în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română. Tot în cadrul Televiziunii Române, a fost prezentator al emisiunii ”Istoria literaturii române” realizată de Cornel Mihalache (2004), iar la Pro TV a prezentat emisiunea ”Am întâlnit şi români fericiţi”, în perioada 1997-1998.
Ca scriitor, este prezent în presa de specialitate cu cele mai diverse producţii literare, de la poezie la eseistică: ”Vizite” (1985), ”Pajura Singurătăţii” (1994), ”Bilete de favoare” (1996), ”Baraka” (1999), ”Bazar sentimental” (2000), ”Fluture în lesă de aur” (2002), ”Clanţe” (2005).
La sfârşitul anului 2009, actorul a fost protagonistul primului CD din colecţia „Mari actori români”, numit „Fluture în lesă de aur” şi care conţine recitalul a 26 de texte poetice.
Din 2002 este Societar de onoare al Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. Este membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Senatului UNITER din 2002 şi al UCIN.
Distins cu numeroase premii ATM, ACIN, ale festivalurilor de film de la Costineşti, primeşte Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Cultelor (2003) şi Premiul pentru întreaga activitate, la Gala premiilor UNITER (2005).
Primeşte, în 2006, din partea Academiei Române, Premiul ”Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului. Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti îi acordă Diploma de onoare şi Medalia jubiliară ”Magna cum Laudae”, iar Centrul Naţional al Cinematografiei îi decernează Premiul de excelenţă pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea filmului românesc. În cadrul Galei de închidere a celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, din iunie 2009, îi este acordat trofeul Premiului de Excelenţă.
La acestea se adaugă Ordinul serviciul Credincios în grad de Comandor decernat în 2000 şi Ordinul meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer decernat în 2004.
În cadrul Galei Festivalului Comediei Româneşti ”festCO 2010”, desfăşurat în mai 2010, Mircea Albulescu primeşte Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. La 29 octombrie 2010, actorului îi este oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” Bucureşti (UNATC), acordat de Senatul acestei prestigioase instituţii de învăţământ.
Din 2011, are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, alături de alte personalităţi ale vieţii noastre culturale. Totodată este Cetăţean de onoare al oraşului Bucureşti.
În stagiunea 2012-2013, Mircea Albulescu este prezent pe afişele spectacolelor „Vizita bătrânei doamne”, regia Alexander Morfov, „Livada de vişini”, regia Felix Alexa, „Molto, gran’ impressione”, regia Dan Tudor, „Sânziana şi Pepelea”, regia Dan Tudor. În stagiunea 2013-2014, maestrul joacă în spectacolul ”Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Dan Tudor, o producţie a Teatrului Metropolis din Bucureşti, dar şi la TNB, în spectacolele ”Livada de vişini”, de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, ”Molto, gran’ impressione”, de Romulus Vulpescu, în regia lui Dan Tudor şi ”Revizorul”, de Nikolai Vasilievich Gogol, în regia lui Felix Alexa.
Sursă: antena3.ro